RADIO VOCATIV

sâmbătă, 17 martie 2012

MÂINI


erai frumos şi puternic tată
îmi dădeai stângaci bretonul din ochi
te jucai şi râdeai cu noi la săniuş
mâinile mici degerate se adăposteau în căuşul cald şi aspru

nu mai zâmbeşti nu te mai joci
prinţesele tale şi-au ales alt tărâm
nefermecat
toate castelele s-au prăbuşit
alţi prinţi le-au cucerit

acum bătrânelul din faţa mea priveşte dincolo de mine
zâmbeşte blând
ca un copil care aşteaptă cuminte
ciocolata preferată

plâng
unde l-ai ascuns pe făt–frumos

încălzeşte-mi încă o dată
mâinile
tată

5 comentarii:

  1. da
    rămânem copii atâta timp cât ei există
    ei rămân în noi până dincolo de necuvânt

    multumesc pentru trecere si semn
    cu prietenie
    Clau

    RăspundețiȘtergere
  2. Să iţi spun ce am scris eu: vedem in părinţi cum va fi, de aceea e atât de copleşitor!

    "Clau"...şi mai cum? Gura păcătosului adevăr grăieşte! La mine mă refer!

    RăspundețiȘtergere

Share |