RADIO VOCATIV

miercuri, 30 mai 2012

exista... in noi

Miruna stătea de ceva timp la fereastră şi privea dansul fulgilor de nea strălucind sub lumina slabă a felinarelor. Sporadic, trecea câte o maşină, întrerupând liniştea albă. Îi plăcea să traseze cu degetul figurine, pe geamul aburit.
- Hai, bea-ţi laptele, spune-ţi rugăciunea şi mergi la culcare! spuse blând Maria.
Fetiţa sorbi din cana roşie, imprimată cu Alba ca Zăpada şi cei şapte pitici, apoi îngenunche în faţa iconiţei, cu Fecioara Maria şi pruncul, de la capul patului.
- Înger îngeraşul meu... Mamă, de ce moşu' nu vine şi la copiii săraci?
Femeia tuşi încurcată.
- Draga mea, moşul vine la toată lumea, nu ţine cont de aşa ceva. Te rog, termină-ţi rugăciunea!
- ... şi de rele mă păzeşte, amin! Ioana mi-a spus că pe ea moşu' n-o iubeşte, pentru că e bolnavă şi urâtă. Nu i-a adus niciodată nimic. Nici fraţilor ei, se ofensă micuţa încruntându-se, după care se trânti în pat, adâncindu-şi faţa în perna moale, cum îi era obiceiul.
Pentru câteva clipe Maria rămase pe gânduri. Era răvăşită de cele auzite. În cele din urmă se reculese şi se întinse lângă ea, mângâindu-i buclele întunecate. O înveli cu grijă, lăsându-i descoperit doar nasul mic şi pistruiat.
Fetiţa se zgribuli la pieptul mamei, căutând căldura şi afecţiunea de care avusese parte de când se ştia: protecţie, tandreţe, siguranţă.
- Ţi-a spus ea asta?
- Da. În pauză. Mi-am uitat adidaşii în bancă. Era singură în clasă. Ştii, e scutită de sport pentru că-i bolnavă. Mamă, nu-i aşa că nu e bine să mănânci din gunoi?
- Nu înţeleg. Ce vrei să spui?
- Când am intrat, ea tocmai a scos din coş un sandviş aruncat de Petre, înainte să mergem la sala de sport.
- Bineînţeles că nu e în regulă! Sunt microbi şi te îmbolnăveşti.
- I-am spus şi eu, dar ea mi-a zis că Dumnezeu se supără dacă aruncăm mâncarea.
- Aşa este, spuse trist Maria.
Avea lacrimi în ochi. Privea tavanul alb, aşternutul vesel, cu personaje din desene animate, îndrăgite de fiica sa. Bradul trona ca un împărat, în dreptul geamului. Era împodobit cu beteală colorată, globuleţe aurii şi roşii. La tulpina lui se găseau multe cutii cu daruri, dulciuri şi portocale.
- Păi, e bine sau nu e bine?... îşi auzi din nou fiica.
- Nu e bine să arunci mâncarea, dar nici să iei din gunoi. Mama ei nu i-a spus asta?
- Nu. Mama ei are grijă de copiii orfani. Dumnezeu a rugat-o să-l ajute.
- Asta tot Ioana ţi-a spus?
- Da. Şi mi-a spus un secret. Crede că Moşu' nu există, că e o minciună. Şi Radu zice că a văzut-o pe mama lui punând cadourile lângă pom. Mami, eu cred că moşu' există, se precipită micuţa. Nu-i aşa că există?
- Miruna, moşu' nu există. Este o poveste inventată de oameni, un motiv în plus să fie mai buni, dăruind şi împărţind cu alţii ce au.
- Eu vreau ca moşu' să existe, strigă fetiţa plângând.
- Şi eu vreau draga mea. Pentru mine el există. E Dumnezeu... Dar să nu spui nimănui asta, şopti privind în jur. Rămâne secretul nostru. Dumnezeu lucrează prin oameni, pentru oameni.
- Cum adică? întrebă Miruna, ştergându-şi lacrimile cu mâneca pijamalei.
- Ai să înţelegi asta când vei creşte mare. Noapte bună copilă!
- Există sau nu există?
- Există... în noi.
- Noapte bună mami!
În noaptea aceea Miruna se visă alături de Ioana. Râdeau cu poftă de câte ori descopereau conţinutul cadourilor dăruite de Moşu'. Hăinuţele, cizmuliţele, păpuşile, cărţile, jocurile şi mulţimea de dulciuri, o înveseleau pe micuţă, pentru prima dată. Vârful bradului împodobit nu se zărea, era imens. ,,Uite, ea e mama mea!'' spuse bucuroasă fetiţa, arătând spre femeia frumoasă, cu zâmbet trist, care aştepta în picioare, bucurându-se laolaltă cu fiica sa, de darurile primite. Era stânjenită de haina ponosită, pe care o tot neteza cu mâinile, ruşinată.
- Bună dimineaţa, draga mea! Hai, trezeşte-te, să nu întârzii la şcoală! Astăzi, la serbare, Moşu' va veni şi pentru Ioana.
- Ce bineeee! exclamă entuziasmată fetiţa, aplaudând. Ai vorbit tu cu el?
- Da. Ai să vezi, zâmbi Maria.
Ioana nu era prezentă. Ea nu se putea bucura ca ceilalţi copii. În clasa întâi a fost însoţită, la serbare, de un frate mai mare, care a pocnit-o de faţă cu toată lumea, pentru că se încurcase la poezie. A târât-o afară după el, fără să-i pese că fata nu-şi primise darul. De atunci, fetiţa refuza cu înverşunare să se prezinte la vreo serbare organizată de şcoală.
După sfărşitul spectacolului, Maria, încărcată cu daruri multe, porni către locuinţa Ioanei, aflată la marginea Bucureştiului, în comuna Afumaţi.
- Opreşte aici mami! Aici stă! O să se bucure... ai să vezi!
Poarta indicată de fiica sa avea atârnat un steag mortuar.
- Aşteaptă-mă, vin imediat! spuse cu inima strânsă.
Reveni răvăşită. Se abţinu cu greu să nu plângă.
- Să mergem! spuse gâtuită de emoţie. Trânti portiera şi se grăbi să plece din acel loc mizerabil.
- De ce plecăm? Nu-i dăm cadourile?
Maria îşi muşca buzele. Lacrimile se încăpăţânau să şiruiască. Erau de neoprit. Nu putea să-i vorbească fiicei sale despre moartea fetiţei, despre sărăcia şi mizeria văzute în acea locuinţă, despre întunericul de acolo, unde puţina lumină venea de la o lumânare aflată lângă trupul firav, întins direct pe masa acoperită de un preş peticit.
- Ioana a plecat, draga mea. S-a dus acolo unde îi e bine, spuse în cele din urmă, cu glas tremurând, încercând cu greu să-şi controleze emoţiile, pentru a nu i le transmite ficei sale, dorind astfel să o protejeze.
- Nu mai plânge! spuse Miruna ştergându-i lacrimile cu dosul palmei mici. Eu ştiu că a plecat cu mama ei, după ce am desfăcut toate darurile, aseară. Râdea. Se ţineau de mână când s-au ridicat să pună steluţa în vârful bradului, sus, sus de tot. Era maaare şi bogat. Nici nu i se vedea vârful. Şi erau amândouă atât de frumoase...
Maria nu-şi mai auzea fiica. O ţinea strâns la piept. Lacrimile se războiau în barbă, fără oprire.
- Mami, bunica spunea că Dumnezeu îi iubeşte pe oamenii buni şi că are grijă de ei. Nu-i aşa că Ioana e la El?
- Uneori El e nedrept, răspunse mai mult pentru sine, privind nămeţii de nori. Draga mea, Ioanei îi e bine acolo unde este cu mama ei. Vrei să mergem în magazine, să alegem cadouri pentru orfani?
- Daaa! răspunse fetiţa entuziasmată. Ca Ioana şi mama ei?
- Da, draga mea. Doar că noi o facem aici, pe pământ... să mergem!

Din acea iarnă, Miruna, îşi luă în serios rolul de Crăciuniţă veselă, dăruind împreună cu mama sa cadouri de sărbători. În vacanţe, mulţi dintre orfani au trăit armonia din sânul acelei familii.
Astăzi, pe locul căsuţei dărăpănate din Afumaţi, se află un orfelinat, unde copiii abandonaţi se bucură de dragostea doamnei director Petrescu, Petrescu Miruna.


luni, 14 mai 2012

1.spiritul teilor s-a topit în noi - 2. ja, ja- 3. eros (C&M)


spiritul teilor s-a topit în noi

spiritul teilor pluteşte drogat între mine şi tine
împins de o noapte obraznică

braţele tale îmi bandajează trupul
cu atingeri sălbatice
cuibarele palmelor aspre frământă o parte din mine
stârnind păcatul
flacără nemernică

ne respirăm unul pe celălalt gustându-ne
în sărutări viscerate de tainele plăcerii

bestie
te simt invadându-mi fiecare por
te simt dorindu-ţi îngemănarea
te simt tremurând în parfumul de tei

te-ai strecurat posesiv în singurătatea mea
iar el s-a topit în noi

***


ja, ja!


am fost gogoaşa înfuriată din care te-ai înfruptat întreaga noapte

am făcut dragoste
când pe plantaţiile de bumbac unde a trudit unchiul tom
(acolo săruturile florilor albe s-au lipit de trupurile năduşite ca aşternuturile tăvălite de dorinţe)

când în pădurile înzăpezite ale rusiei tolstoiene
înconjuraţi de lupii înfometaţi care nu îndrăzneau să se apropie
amândoi ardeam ca flăcările iadului
zăpada plângea sub noi
gerul muşca din trupuri pasiunea
karenina şi vronski se devorau din nou


erai în mine
puternic
ai spart zidurile berlinului
pănă când am devenit o singură germanie
liberă
ja ja frei

***




eros
atentie nu intraţi, câine rău! + 16 (poezie obraznică)+16

nu m-ai vrut
satană
ţi-aduceam cafeaua la pat odată cu soarele
torceam ca o pisică la picioarele tale

uneori jucam rolul inocentei
care zice nu
dar care-şi doreşte un da cât toate păcatele pământului
***
alteori eram supusă ca o măicuţă rugându-se în altar
goală
sub privirile călugărilor
topite
ca lumânările în timpul liturghiei

iart-o Doamne că nu ştie ce face
vorbeau ochii ridicaţi spre cer
mâinile pieptănau bărbile gândind la pubisul virgin
ipocriţilor
degeaba vă ţineţi în frâu erecţia
ea n-are biblie şi nici Dumnezeu
***
spovedeşte-te spurcatule
şi spune-mi ce drăcoaică te-a tăvălit în focul iadului
de-ai lăsat în urmă
cerul




ea, pianul C&M




vîntul, mesagerul furtunii,dă buzna în cameră .
răvăşeşte tăcerea perdelei, aleargă haotic, partiturile de  pian  se ciocnesc în fugă de frunze, telegrame fulger respinse de copac, demonul pocneşte cu degete rigide, zgârie cu ramuri străluciri de gheaţă adunate pe geam, stropi  mari şi reci  stepuiesc pe streaşină, o umbră păşeşte uşor spre mine, capacul se ridică,  mă atinge, ca o şoaptă de dragoste în întuneric, le simt mâinile atingându-mi trupul...

preambul, simfonia iubirii- Ballade pour Adeline-
degetele îmi mângâie clapele într-un vals de Chopin rătăcit în saloane de cuarţ,
Hayden- mă ridică la cer în rafale de ploaie
mă leagănă Bach în dorinţe Nocturne,
iar Schumann mă poartă în grădini Arabeske de păcate.
mă las devorată de pasiunea lui Mozart.


sunt amanta singurătăţii lor
viscerată de flacăra patimei

muzica.
Mâini magice care fac minuni atunci când Dumnezeu dă frâu liber talentului.
O interpretare fantastică, o altfel de iubire, de pasiune, de dăruire...
Anderson & Roe Piano Duet play "BLUE DANUBE FANTASY" 





IMAGINAŢIA OMULUI NU ARE MARGINI
Talentul face din creaţie, artă descheiată la suflet...


o poveste cutremurătoare despre război şi victimele lui, o poveste redată prin muzică şi ...
să urmărim împreună minunea care vibrează, naşte aplauze şi lacrimi



renaştere C&M

câteodată îmi vine să îmbrac o cămaşă de in
din lada de zestre a bunicii
mirosind a levănţică
şi s-o iau de nebună pe câmpuri
strivind faţa aspră a pământului cu liniştea tălpilor mele

să mă las purtată de somn în mirosul de fân

să mă iau la trântă cu vântul
rostogolindu-mă în beţia ierbii

să muşc din carnea unei piersici zemoase
îngemănându-mă cu fratele mai mare
ascuns după dealuri
acela care uneşte cerul cu pământul









îmi doresc să devin copac
într-o altă viaţă
î
 Radio Shock Party: http://radioromatthy.ucoz.com

Radio Ro Martthy, un radio pentru toate gusturile. Veţi putea asculta muzică populară, selectată special pentru dumneavoastră, de Georgeta Zbihli, în emisiunea ,,Vatra satului străbun''. Muzica veche de calitate este asigurată de Vasile Dumitru care vine în întâmpinarea ascultătorilor cu emisiunea ,,Gramofonul ascultătorului'', o emisiune care vă teleporteaza în timp, în lumea muzicii pop, acolo unde voci

Periu pe prietenie+ Clara Mărgineanu(varianta 1)



în braţele prietenilor,
poposesc rar, doar să mă odihnesc,
apoi pornesc
către nicăieri, către pretutindeni,
pentru a mă întoarce mereu.
prietenia trăieşte atât cât ne vor trăi lacrimile.
la capătul disperărilor şi al nopţilor

ultimul urlet, ultimul pariu
ll condamnatului,
rămâne curajul înfipt în creier de cineva,
de celălalt, de altcineva…

ei făceau sărbători şi înţelegeau tot,
ciocnind ultima cupă, spuneau:
,,lăsaţi-l, prietenul e obosit,
în zori pleacă iar,
viaţa i-a făcut injecţii cu sânge de nomad…”

de atâtea ori, la ghilotină,
prin mulţimea înfuriată,
se ascundeau ochii unui prieten,
un prieten venit tocmai atunci
să-mi aducă un cal şi să-mi împuşte călăul…

viaţa mea este
un nesfârşit pariu pe prietenie.

dacă nu voi mai avea timp
să vă spun că am câştigat,
căutaţi-mă în ochii celor ce, măcar o secundă,
au crezut în mine.

Într-un club din centrul Bucureştiului, a avut loc lansarea primului volum de poezie, ‘’Iubirea e amintirea unui viol’’, apărut la editura Herg Benet Publishers, autor Leonard Ancuţa. După o vastă activitate virtuală, prin care s-a făcut cunoscut în lumea site-urilor literare, Leonard Ancuţa, autorul romanelor ,,Control’’ şi ,,Infernul’’, a reuşit să strângă, într-un volum de 136 de pagini, cele mai reuşite poeme ale sale. Evenimentul i-a avut ca invitaţi pe Claudiu Komartin, redactor şef al revistei ‘’Poesis Internaţional’’, publicist, traducător, poet; Doina Ruşti, specialist în simbologie, profesor universitar, prozator; Elian Băcilă, geolog, pictor; Iulian Ghiţă, actor. Cuvântul de început l-a avut Claudiu Komartin, care spune despre volumul de versuri apărut că este ,,o carte despre iubire şi ratare’’. El consideră poezia lui Leonard Ancuţa o ,,rebeliune blândă’’, în care autorul are o ,,sensibilitate cu multe afinităţi, asemeni lui Nichita’’. Vorbeşte despre temele mari abordate de scriitor - iubirea, moartea, viaţa- punându-le în valoare, evidenţiind faptul că acestea sunt tratate din perspectiva ,,unui tip dezabuzat, stare care-l ajută să treacă peste orice piatră de poticnire’’. Subliniază faptul că Leonard Ancuţa, ,,în ciuda limbajului folosit, este în esenţă un naiv şi un sentimental’’, care trece cu uşurinţă de la o stare la alta captivându-l ,,cu un gen de candoare’’, lecturarea poemelor emoţionându-l prin formularea unui ,,infern al tandreţii’’ neaşteptat, venit din partea unui rocker al anilor ’90. Claudiu Komartin predă microfonul doamnei Doina Ruşti care spune despre Leonard Ancuţa că ,,are o disponibilitate extraordinară către sinceritate şi natural’’. Continuă să vorbească despre diversele teme întâlnite în poemele lui Ancuţa şi se opreşte la cea a Mariei Dinulescu, lecturând câteva versuri din poemul ,,m-am îndrăgostit de maria dinulescu’’. Doina Ruşti apreciază poemele ancuţiene, spunând despre ele că au un ,,anumit suprarealism la nivel de imagine, un oarecare teribilism’’. Încheie, întrebând autorul cum se raportează la acest mod de a fi. Leonard Ancuţa menţionează că are trei identităţi: cea prin care-şi câştigă existenţa, aventurierul nopţii(alături de prieteni) şi poetul, cel care ,,distilează existenţa celorlalţi doi. În poezie reuşesc să fiu sincer cu mine însumi, să fiu liber…’’, spune el. Întrebat de Claudiu Komartin dacă activitatea sa vizează un nou proiect, scriitorul răspunde că lucrează la un volum de proză scurtă, care este în stadiul final ,, aproape gata în proporţie de 80%’’. El afirmă pe un ton uşor ironic: ,,dacă în roman am fost oleacă poet, dacă în poezie am fost puţin prozator, am decis ca în proza scurtă, să scriu proză…o lansez spre sfârşitul anului’’, încheie Leonard Ancuţa, după care anunţă momentul artistic, poetico-teatral, cu actorul Iulian Ghiţă. ,,Uneori, tangoul lui cu onirismul face loc unui spectacol de coridă inspirat, parcă, din maeştrii luptelor cu taurii… Leonard Ancuţa e un diavol cu sentimente. Dar ce diavol, dar ce sentimente…’’, spune Traian T. Coşovei prin glasul aceluiaşi Iulian Ghiţă. Pe un fond muzical de Jean Michel Jarr, pictorul Elian Băcilă ne prezintă lucrările sale, extrem de interesante. Elian pictează în negru, un stil inedit, nemaiîntâlnit până acum în România- ’’, genul minimalist abstract’’- cum spune pictorul geolog despre creaţiile sale, ce au legătură cu pământul. Se opreşte asupra lucrării intitulate ,,Filonul’’, o pictură abstractă, un amestec de linişte a pământului cu urme de sărut- lumină, stecurat printre tăceri de abanos. ,,Pictura este un joc de opacităţi şi de transparenţe’’, spune Pierre Soulages (92 ani), singurul pictor din Europa, care a realizat lucrări abstracte, caracterizate prin tuşe subtile de alb şi negru, stil întâlnit în pictura lui Elian Băcilă. Seara se încheie cu autografe date de Leonard Ancuţa, Vulcanul – cum îmi place să-i spun- autografe speciale precum poezia sa. Un gând despre dragoste tronează deasupra semnăturii sale, pe volumul meu de poezii : ,,nu există nici moarte atât de puternică precum ea’’. Am zâmbit auzind spusele unui tânăr, în aşteptarea autografului: ,,mulţi bat câmpii, aşa…ăsta chiar face poezie’’. M-am retras, mulţumită fiind de o seară petrecută într-un cadru intim, relaxant, o seară în care poezia a persuadat din nou, purificând sufletul, aducând lumină în intunericul de dincolo de ea.















Ieşită din context - C&M



în noaptea asta moartea
şi-a pus genunchii pe sufletul meu
de parca m-ar fi pregătit
să-l dau afară
ca pe o naştere forţată

în noaptea asta
pentru prima dată
nu m-am opus
şi-am trecut dincolo
în peştera umedă întunecată şi rece
unde copii cu aripi zâmbesc atârnaţi cu capul în jos
ţipete
ecoul imită ţipete neînţelese

haite de lupi se năpustesc în mintea mea
sfâşiind ultima forţă prin care încep să scap
să fug tot mai departe
de mine
spre lumina din colţ unde soarele
se scurge pe zidul intunecat
ca igrasia în casele vechi

umbre 
peste tot umbre îşi întind falangele spre mine
încearcă să mă prindă
să mă



ţiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii


domnule doctor, pacienta...

C&M
Share |