RADIO VOCATIV

duminică, 17 iunie 2012

canoanele lirice / glosă, rondel, sonet

GLOSĂ – 

Specie a genului liric, poezie cu formă fixă. Prima strofă este alcătuită din 4, 6 sau 8 versuri care conţin tema de bază. 
Fiecare vers este comentat într-o strofă specială, de aceeaşi mărime cu prima. Ultima strofă reproduce prima strofă cu ordinea inversată a versurilor.(1.) 

Exemplu de glosă 

Vreme trece, vreme vine, 
Toate-s vechi şi nouă toate; 
Ce e rău şi ce e bine 
Tu te-ntreabă şi socoate 
Nu spera şi nu ai teamă: 
Ce e val, ca valul trece; 
De te-ndeamnă, de te cheamă, 
Tu rămâi la toate rece. 
Multe trec pe dinainte, 
În auz ne sună multe; 
Cine ţine toate minte 
Şi ar sta să le asculte? 
Tu aşază-te de-o parte, 
Regăsindu-te pe tine 
Când cu zgomote deşarte 
Vreme trece, vreme vine 
(…) 
Viitorul şi trecutul 
Sunt a filei două feţe, 
Vede-n capăt începutul 
Cine ştie să le-nveţe 
Tot ce-a fost ori o să fie 
În prezent le-avem pe toate 
Dar de-a lor zădărnicie 
Te întreabă şi socoate 
(…) 
Tu rămâi la toate rece, 
De te-ndeamnă, de te cheamă; 
Ce e val, ca valul trece, 
Nu spera şi nu ai teamă. 
Tu te-ntreabă şi socoate, 
Ce e rău şi ce e bine: 
Toate-s vechi şi nouă toate; 
Vreme trece, vreme vine. 
(M. Eminescu, Glossa, fragmente)




*****///////






RONDEL – Poem cu formă fixă. Sinonim: rondou. 

Alcătuit din trei catrene şi un vers izolat. Versurile 1 şi 2 sunt identice cu versurile 7 şi 8, iar versul 13 cu primul vers. 

Există şi rondeluri compuse din un catren, un terţet şi un cvintet; apoi rondelul medieval din 8 versuri sau cel francez din 14. (1.) 

Exemplu de rondel 

Îţi plânge toamna în priviri 
Şi-ţi moare leneş la fereastră. 
În odăiţa ta albastră 
priveşti bolnavii trandăiri. 
Tu stai pe gânduri şi te miri, 
Frumoasă pasăre sihastră. 
Îţi plânge toamna în priviri 
Şi-ţi moare leneş la fereastră. 
În cripta sfintelor iubiri 
Te poartă lin iubirea noastră, 
Şi te-ofileşti precum în glastră 
Se sting bolnavii trandăiri. 
Îţi plânge toamna în priviri… 
(B. Fundoianu, Rondel de toamnă)


***///***








SONET – 
Piesă lirică alcătuită din paisprezece versuri cu aceeaşi măsură, dispuse în două catrene cu rimă îmbrăţişată (abab/abab) şi două terţine (cde/cde). (1.) 
Poezie lirică cu formă fixă, alcătuită din 14 versuri repartizate în două catrene (cu rimă îmbrăţişată, de tipul abba/abba ) şi două terţine cu rimă liberă, ultimul vers conţinând, de obicei, o concluzie sau o subliniere a sentimentului sau a ideii dominante.(6.) 

Exemple de sonet 

Afară-i toamnă, frunză-mprăştiată, 
Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri 
Ci tu citeşti scrisori din roase plicuri 
Şi într-un ceas gândeşti la viaţa toată. 
Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri, 
N-ai vrea ca nime-n uşa ta să bată; 
Dar şi mai bine-i, când afară-i zloată 
Şi stai visând la foc, de somn să picuri. 
Şi eu astfel mă uit din jeţ pe gânduri, 
Visez la basmul vechi al zânei Dochii, 
În juru-mi ceaţa creşte rânduri, rânduri; 
Deodat’aud foşnirea unei rochii, 
Un moale pas abia atins pe scânduri, 
Iar mâni subţiri şi reci mi-acopăr ochii. 
(M. Eminescu, Afară-i toamnă) 


Cu supărare mare vă invoc, 
Zugravi de fresce şi fragilităţi! 
Predicatori cu sufletul de foc! 
Ilustră seminţie de poeți! 
Maeştri şi-ucenici, fiţi fericiţi! 
Acum şi-aici, din inimă vă cer 
Dovada artei s-o mărturisiţi 
În pledoaria unei acuzări: 
Sfrijitei mături, laşului făraş, 
De câte ori mă mir, de ce, în zori, 
Le-aud hodorogitul pătimaş, 
Cu barbarie tot de-atâtea ori 
Se năpustesc şi-alungă fără greş 
Flori pribegind pe vânt, flori de cireş… 
(Şerban Codrin, Sonetul 39, din ciclul „Cele mai discrete sonete tatuate cu dermatograful pe sânii domnişoarei Sapho”) 

Ca undele spre ţărm, fără-ncetare, 
Fug ale noastre clipe spre sfârşit; 
Cu cea din faţă schimbă fiecare, 
Şi luptă-naintând neobosit. 
Te naşti ca o sămânță de lumină, 
Şi sui târâş, prin vârstă, spre zenit; 
Eclipse vin şi slava ta o-nchină, 
Şi Timpul strică ce ţi-a dăruit. 
El straiul dalb şi tânăr ţi-l străbate, 
Şi sapă dungi pe fruntea ta frumoasă, 
Înghite-ale naturii nestemate, 
Şi nimeni nu-i să-i scape de sub coasă. 
Dar versul meu, cântându-ţi osanale, 
Va-nvinge vremi, în ciuda coasei sale. 
(SHAKESPEARE, Sonetul 60, trad. Teodor Boşca) 

Coboară iarna… Ursa tot mai adânc se pleacă. 
Şi inimile noastre se-nvăluie în nori. 
Ca pe-o tocită spada bagi sufletul în teacă, 
Cu umbrele durerii viaţa să-ţi măsori: 
Cât au crescut de-nalte, aproape pân’ la frunte! 
Încetineala vremii viclene te-a minţit. 
Tu ai crezut că timpul în faţa ta e-o punte 
Şi el era chiar valul ce-n urmă te-a-nghiţit... 
Mai e vreun ţărm la care ai fi ieşit înot , 
Greşeala să-ţi răscumperi cu-o cât de grea dobândă? 
Or s-a sfârşit aicea? Şi doar ce-a fost e tot? 
Căci, iată, vine-ngheţul, grăbit ca o osândă! 
O, de-ai putea nu polul cu umărul să-mpingi, 
Ci-n gânduri, ca-ntr-o lampă, să sufli să le stingi! 
(V. Voiculescu, Sonetul CLXIX) 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Share |