Între timpuri- autor Catia Maxim

,Cum să-i preocupe pe ei amintirea micului Paris sau valoarea sufletească a unei case? Puşi pe chiverniseală, ce altceva mai putea conta pentru ei? În ceea ce-o privea, înţelegea şi-şi accepta condiţia de adiere ce mai plutea între timpuri.''

Apărut la edituraTracus Arte, întoamnaanului 2010, romanul Între timpuri, reflectă imaginea societăţii româneşti de după al doilea razboi mondial, din epoca de aur şi schiţează apocalipsa postdecembristă. Romanul,  o frescă succintă, sub determinare social- economică, aduce în prim-plan degradarea morală, prin dorinţa de înavuţire a unui tânăr ,,molâu cu tălpile crăpate'', sătul de mizeria satului natal ,,aterizat în iadul din Bucureşti''. Tudor îşi face ucenicia în prăvălia fratelui mai mare, Matei, pentru care averea şi banii constituie bază existenţială, respect,şiputere. Acesta se înfurie de câte ori îl surprinde citind şi îi interzice să aibă o asemenea îndeletnicire în casa lui ,,...De câte ori să-ţi repet: nu citind faci bani!... Dacă eşti sănătos şi viclean, o să prinzi şpilul. Lasă-i pe neisprăviţi să-şi bată capul cu cititul... Să nu te mai prind cu vreo prostie de-astea, că te arunc în stradă! La mine, nu se citeşte. Se fac bani. '' Un veritabil recviem negustoresc, adus culturii, ce stârneşte revoltă oricărui iubitor de literatură! 

Descrierea detaliată de stări sufleteşti, transformări comportamentale, prezentarea implicaţiilor pe care le au faptele redate pe plan psihic, dezvăluie calitatea autorului de a cunoaşte psihologia umană. Astfel descoperim lumea în care soţia se supune bărbatului, orbeşte, fiind obligată, pentru a crea o imagine bună în societate, să treacă peste nemulţumirile stârnite de comportamentul dispreţuitor al soţului, peste aventurile acestuia, peste ignoranţa şi superficialitatea cu care-şi tratează familia, un ansamblu de prejudecăţi ce reprezintădisfuncţionalitatea conceptuală, tranşantă, subiectivă, a vieţii femeii acelor timpuri, prejudecăţi care au rămas până în zilele noastre, o boală ereditară, transmisă din generaţie în generaţie. 

Se remarcă fineţea descrierii spaţiilor şi locurilor importante din Bucureşti, care susţin impresia de univers autentic, mimesis, prin care autoarea se dovedeşte o bună cunoscătoare a vestigiilor capitalei. Notabilă este maniera prin care reuşeşte să deceleze imagini ale unor locaţii renumite, luând în considerare fiecare detaliu: cromatică, istoric, ansamblu arhitectural, aşezare, importanţa pe care o au clădirile în viziunea localnicilor-  bijuteriiarhitectoniceale Micului Paris- filigranateînstilbalzacian, conferă romanului o anume eleganţă perpetuă,  chiar dacă timpurile şi oamenii s-au transformat atât de mult.

Aspecte caracteristice educaţiei primite în familiile burgheze, se află  în relaţie antonimică, cu caracterul maliţios al individului parvenit, lacom, avar, pus pe căpătuială rapidă.
Instalarea comuniştilor la putere vine ca un tăvălug în viaţa posesorilor de averi care ştiau ,,că scopul noilor veniţi era anihilarea instinctului de proprietate''

În marea schimbare se evidenţiază abilitatea prin care personajul  speculează orice oportunitate, continuând să facă bani, fără să se lase doborât de comunişti. Nu se dă în lături de la nimic pentru a-şi rotunji veniturile, aspect important în desfăşurarea acţiunii romanului, redat cu fidelitate de autor, prin descrierea unui cadru reprezentativ, tipic individului care iubeşte banii: ,, Era fericit... când vindea ultima gogoaşă şi când simţea prin stofa pantalonilor teancul de bani, când auzea clinchetul vesel al monedelor(...) Era cel mai plăcut moment, când îşi aranja banii pe căprării, apoi îi punea într-un loc sigur...''   
Romanul Catiei Maxim cuprinde două secvenţe temporale : trecut şi prezent. Autoarea reuşeşte printr-o tehnică a planurilor paralele, de trecere de la o stare afectivă la alta, de la un cadru imagistic la altul, de la o etapă istorică evoluată la o alta, cu caracter involutiv, să alunece uşor, adaptându-se oricărei situaţii ce implică schimbarea.  

,,Imobilizat la pat, de câtevaluni... '', Tudor se mişcă ,, printreamintiri''aducându-le înprim-plan, amintiri care vin ,,Ca ultimele picături de ploaie, de la sfârşitul furtunii, când se preling tremurat... după ce au curs zgomotos ca nişte bile metalice...'', astfelîncât,,Prezentul se supuneumiltrecutului'', realizând că este ,,deasupraevenimentelor''. Derularea lor îi dă sentimentul de libertate, sentimentul că se poate mişca în voie, în propria-i viaţă, printre oameni, păstrându-şi conştiinţa vie ,,Asta să fi fost viaţa lui, iar moartea ceva menit să arunce balastul strâns lacom de-a lungul anilor?''.
Imaginile trecutului se întrepătrund cu cele ale prezentului, ca într-un film, al cărui protagonist este. Limbajul narativ se îmbină armonios cu cel delicat, liric, adăugând subtil un ton moralizator, filosofic, conceptului de viaţă.
Cine este Coca, cea care-i stă alături în ultimele clipe de viaţă şi care-l urăşte cu toată fiinţa ei, dorindu-i moartea, de ce Arnold îi lasă moştenire lui Teo o sumă importantă de bani, cine joacă rolul destinului în despărţirea dintre Tudor şi Teo ,,Când poarta s-a închis în urma lui, a simţit că i s-au umezit ochii, dar cum un bărbat nu ştie să plângă, şi-a mai aprins o ţigară...'', cine este amantulsurpriză al urâtei Marcela, sunt doar câteva dintre misterele ce aşteaptă să fie descoperite de cititorul interesat de acţiunea romanului ce se distinge scriere elegantă, la graniţa dintre realism (frescă socială a unei perioade tulburi, cu accent pe spaţiul eterogen al oraşului) şi clasicism (intenţia critică, moralizatoare, realizarea unor portrete succinte, tipologia personajelor clasice, adaptate celor trei etape isorice, în care se îmbină vocea auctorială cu cea a personajelor).  
Finalul romanului vine ca o eliberare, ca o judecată obiectivă a propriei vieţi, ca o pace a sufletului omului luptător, care a trecut prin situaţii critice, cărora le-a făcut faţă cu succes. [Un roman ce se remarcă prin tuşa nedatată a luminii]:,,O lumină albă, densă, ca un şarpe i se încolăceşte peste trupul uscat... Lumina şi liniştea pun stăpânire pe el... zâmbeşte pentru ultima oară în casa ce mai crestează un sens altui destin strivit între zidurile ei.'' Interesantă este asocierea dintre om şi clădirea în care şi-a petrecut viaţa, ambele părţi formând un tot, peste care timpul şi-a pus amprenta, o asociere întâlnită şi în scrierile călinesciene, unde casa este asemuită cu omul care o locuieşte.
Amrevăzut cu ochii minţii o scenăemoţionantă, memorabilă : ,,Toamna muşca lacom din fiecare frunză, stârnind în jurul copacilor cununi de lumini blânde... Cel mai frumos moment al anului era asociat... cu Moşii de toamnă, petrecuţi în Obor (...) Câteva zeci de mese de rafie cu scaune de jur-împrejur... ţinea perimetrul acelei cârciumi amenajate sub cerul liber... Întreaga scenă era acoperită cu rogojină şi stuf... Toamna le surâdea... Tudor a comandat un platou cu de toate: fleici, mititei, cârnăciori şi salată de murături proaspăt acrite. Vinul roşu, tras din butoi, înveselea carafa de ceramică(...) Deodată, tăcerea a înghiţit întregul zumzet şi pe scenă s-a iscat un fior... Era îmbrăcată în borangic alb, o siluetă delicată. Lăutarii plângeau pe strune... Cânta, cânta cu întregul ei suflet şi el, brusc, şi-a adus aminte de satul lui şi de pământul pe care se odihnea, ori de câte ori se ducea cu vitele la păscut... Văzduhul tresărea şi vorbele răscoleau... Când s-a sfârşit cântecul, un moşneag s-a apropiat de scenă. Îi străluceau ochii, când i-a zis: - Fă-te bine, puica lu' moşu! / Pe scenă a năvălit Ciuleandra.../ - E Maria Tănase. Are cancer... E pe moarte!...''.
Un roman document, ce-şi propune să păstreze o filă din  istoria unui oraş, a unei societăţi, peste care timpul şi generaţiile au trecut precum un buldozer, distrugând ceea ce reprezenta odată Micul Paris, cu valorile sale artistice, morale şi spirituale, merită să se găsească printre zecile de vieţi, păstrate cu grijă între coperţi, în biblioteca timpului, ca o moştenire, ca o dovadă a ceea ce reprezentăm ca naţie.