TERŢINĂ – Strofă cu trei versuri.
Poezie cu formă fixă alcătuită din terţine rimate aba, bcb, cdc, ded, e. Poate avea oricâte strofe, ultima fiind un vers izolat rimând cu versul din mijloc al ultimei strofe. (1.)
Exemplu de terţină
Cu păru-n ochi şi soarele în păr,
Era ca un pârâu într-o pădure
De mladă nouă: taină şi-adevăr
Şi aplecat pe trupu-i, să mă fure
Şuvoiul timpului, lăsam setos
Tot sângele ei tânăr să murmure
În jocul nebunatic şi sfios
Cu doi fălcoi vânai sărind călare,
Pe strâmte căi, prin crâng de abanos,
O roză porumbiţă în pierzare
Şi sângele-i cu focuri de rubin
Pătă un pat de nori deschis în zare
Când steaua Venerii se-aprinse lin.
(Ion Pillat, Terţine)
888888888888
TRIOLET – Mic poem de opt versuri pe două rime. Primul vers, al patrulea şi al şaptelea sunt identice. Înrudit cu rondelul, trioletul s-a născut în Franţa, în secolul al IV-lea. (1.)
Exemplu de triolet
În versuri scurte, uşurele
ţesând un şir de triolete,
n-avui de gând să-nşir mărgele
în versuri scurte uşurele…
trăieşte-un suflet cald în ele
ademenit de-a vieţii sete,
în versuri scurte, uşurele
ţesând un şir de triolete.
(J. B. Hetrat, Triolet)
8888888888888
RONSET –
Poem cu formă fixă creat de Horia Bădescu. Îmbinând rigorile rondelului cu cele ale sonetului, ronsetul este alcătuit din 14 versuri dispuse ca-n sonetele shakesperiene – trei catrene compacte şi un distih deplasat spre dreapta, ca un refren, – cu trei rime alternative după cum urmează: abba/ abba/ acca/aa. Primul şi ultimul vers sunt identice, tot aşa ultimele versuri ale celor două catrene. (1.)
Exemplu de ronset
Aceleaşi, iarăşi, nesfârşite ploi
aceleaşi ore, zile, săptămâni;
amâni şi nici nu ştii ce mai amâni
şi înnoptează sângele în noi.
Nu e nici înainte, nici-napoi,
nu e nimic spre care să te mâni,
Pilatul vieţii s-a spălat pe mâini,
şi înnoptează sângele în noi.
Cum cerşetorii cauţi în gunoi,
în resturile dimineţii tale.
N-a mai rămas nimic de pus la cale
şi înnoptează sângele în noi.
Nu mai există nici măcar : apoi?
Aceleaşi, iarăşi nesfârşite ploi!
(Horia Bădescu, Ronset)
88888888888888
PANTUM –
Poezie cu formă fixă alcătuită din catrene în care versul 2 este repetat de 5, 6 de 9, 10 de 13 ş.a.m.d., apoi versul 4 e repetat de 7, 8 de 11 ş.a.m.d., iar facultativ, ultimul vers îl repetă pe primul. În plus, primele două versuri ale fiecărui catren enunţă o idee care e reluată, într-o paralelă, în celelalte două. E o poezie care cere virtuozitate. (1.)
Exemplu de pantum
E vremea când pe lujer, în seara ce se stinge
Vibrează-asameni unei cădelniţi orice floare;
Acum parfum şi sunet de-a valma-ncep să zboare,
Vals trist şi moleşeală ce farmecă şi-nfrânge!
Vibrează-asameni unei cădelniţi orice floare;
Vioara ca un suflet pe care-l chinui, plânge;
Vals trist şi moleşeală ce farmecă şi-nfrânge!
Frumos şi grav e cerul ca bolta din altare.
Vioara ca un suflet pe care-l chinui, plânge;
Un suflet blând pe care nimicnicia-l doare!
Frumos şi grav e cerul ca bolta din altare;
Şi soarele în zare s-a înecat în sânge…
Un suflet blând pe care nimicnicia-l doare
Vestigii luminoase din vremi trecute strânge!
Şi soarele în zare s-a înecat în sânge…
În mine amintirea-ţi e-o lacră cu odoare!
(Ch. Baudelaire, Armonie în amurg, trad. Al Philippide)
888888888888
GAZEL –
Poezie cu formă fixă, erotică sau filozofică, alcătuită din distihuri, bayt-uri (rime: aa,ba,ca,...etc.), originară în literaturile orientale. Cultivat de poeţii persani, ajunge in Europa la începutul secolului al XIX-lea. (1.)
Exemple de gazel
Un oaspete eşti numai în lumea trecătoare,
oricât arzând te strădui spre-al veşniciei soare.
Şi trupul tău, la rându-i, va odihni-n ţărână,
deşi-n mătăsuri ţi e sortit să se-nfăşoare.
La ce folos să umbli cu oameni laolaltă
când în mormânt tot singur ajungi, fără cruţare.
Prietenul ţi-e astăzi doar muscă sau furnică –
ce-a mai rămas în pulberi din viaţa sclipitoare?
Ce-au fost zulufi, cosiţe sunt toate putrejune,
deşi plăteai cândva dinari pe-a lor culoare.
Când te-or zări din nou: duh rece, chipul galben –
vei şti că nu orbeşte o inimă când moare.
(Rudaki,/Un oaspete eşti numai…/, traducere Grete Tartler)
Toamna frunzele colindă.
Sun-un greier sub o grindă,
Vântul jalnic bate-n geamuri
Cu o mână tremurândă,
Iar tu la gura sobei
Stai ca somnul să te prindă.
Ce tresari din vis deodată?
Tu auzi păşind în tindă –
E iubitul care vine
De mijloc să te cuprindă
Şi în faţa ta frumoasă
O să ţie o oglindă,
Să te vezi pe tine însăţi
Visătoare, surâzândă.
(M. Eminescu, Gazel – moto la Călin, file din poveste)
Foarte util! Mulțumesc!
RăspundețiȘtergere