RADIO VOCATIV

duminică, 17 iunie 2012

terţină, triolet, ronset, pantum, gazel.

TERŢINĂ – Strofă cu trei versuri. 
Poezie cu formă fixă alcătuită din terţine rimate aba, bcb, cdc, ded, e. Poate avea oricâte strofe, ultima fiind un vers izolat rimând cu versul din mijloc al ultimei strofe. (1.) 

Exemplu de terţină 

Cu păru-n ochi şi soarele în păr, 
Era ca un pârâu într-o pădure 
De mladă nouă: taină şi-adevăr 
Şi aplecat pe trupu-i, să mă fure 
Şuvoiul timpului, lăsam setos 
Tot sângele ei tânăr să murmure 
În jocul nebunatic şi sfios 
Cu doi fălcoi vânai sărind călare, 
Pe strâmte căi, prin crâng de abanos, 
O roză porumbiţă în pierzare 
Şi sângele-i cu focuri de rubin 
Pătă un pat de nori deschis în zare 
Când steaua Venerii se-aprinse lin. 
(Ion Pillat, Terţine) 


88888888888
8

TRIOLET – Mic poem de opt versuri pe două rime. Primul vers, al patrulea şi al şaptelea sunt identice. Înrudit cu rondelul, trioletul s-a născut în Franţa, în secolul al IV-lea. (1.) 
Exemplu de triolet 
În versuri scurte, uşurele 
ţesând un şir de triolete, 
n-avui de gând să-nşir mărgele 
în versuri scurte uşurele… 
trăieşte-un suflet cald în ele 
ademenit de-a vieţii sete, 
în versuri scurte, uşurele 
ţesând un şir de triolete. 
(J. B. Hetrat, Triolet)




8888888888888




RONSET – 
Poem cu formă fixă creat de Horia Bădescu. Îmbinând rigorile rondelului cu cele ale sonetului, ronsetul este alcătuit din 14 versuri dispuse ca-n sonetele shakesperiene – trei catrene compacte şi un distih deplasat spre dreapta, ca un refren, – cu trei rime alternative după cum urmează: abba/ abba/ acca/aa. Primul şi ultimul vers sunt identice, tot aşa ultimele versuri ale celor două catrene. (1.) 

Exemplu de ronset 

Aceleaşi, iarăşi, nesfârşite ploi 
aceleaşi ore, zile, săptămâni; 
amâni şi nici nu ştii ce mai amâni 
şi înnoptează sângele în noi. 
Nu e nici înainte, nici-napoi, 
nu e nimic spre care să te mâni, 
Pilatul vieţii s-a spălat pe mâini, 
şi înnoptează sângele în noi. 
Cum cerşetorii cauţi în gunoi, 
în resturile dimineţii tale. 
N-a mai rămas nimic de pus la cale 
şi înnoptează sângele în noi. 
Nu mai există nici măcar : apoi? 
Aceleaşi, iarăşi nesfârşite ploi! 
(Horia Bădescu, Ronset)




88888888888888




PANTUM – 
Poezie cu formă fixă alcătuită din catrene în care versul 2 este repetat de 5, 6 de 9, 10 de 13 ş.a.m.d., apoi versul 4 e repetat de 7, 8 de 11 ş.a.m.d., iar facultativ, ultimul vers îl repetă pe primul. În plus, primele două versuri ale fiecărui catren enunţă o idee care e reluată, într-o paralelă, în celelalte două. E o poezie care cere virtuozitate. (1.) 

Exemplu de pantum 

E vremea când pe lujer, în seara ce se stinge 
Vibrează-asameni unei cădelniţi orice floare; 
Acum parfum şi sunet de-a valma-ncep să zboare, 
Vals trist şi moleşeală ce farmecă şi-nfrânge! 
Vibrează-asameni unei cădelniţi orice floare; 
Vioara ca un suflet pe care-l chinui, plânge; 
Vals trist şi moleşeală ce farmecă şi-nfrânge! 
Frumos şi grav e cerul ca bolta din altare. 
Vioara ca un suflet pe care-l chinui, plânge; 
Un suflet blând pe care nimicnicia-l doare! 
Frumos şi grav e cerul ca bolta din altare; 
Şi soarele în zare s-a înecat în sânge… 
Un suflet blând pe care nimicnicia-l doare 
Vestigii luminoase din vremi trecute strânge! 
Şi soarele în zare s-a înecat în sânge… 
În mine amintirea-ţi e-o lacră cu odoare! 
(Ch. Baudelaire, Armonie în amurg, trad. Al Philippide)


888888888888




GAZEL – 
Poezie cu formă fixă, erotică sau filozofică, alcătuită din distihuri, bayt-uri (rime: aa,ba,ca,...etc.), originară în literaturile orientale. Cultivat de poeţii persani, ajunge in Europa la începutul secolului al XIX-lea. (1.) 

Exemple de gazel 

Un oaspete eşti numai în lumea trecătoare, 
oricât arzând te strădui spre-al veşniciei soare. 
Şi trupul tău, la rându-i, va odihni-n ţărână, 
deşi-n mătăsuri ţi e sortit să se-nfăşoare. 
La ce folos să umbli cu oameni laolaltă 
când în mormânt tot singur ajungi, fără cruţare. 
Prietenul ţi-e astăzi doar muscă sau furnică – 
ce-a mai rămas în pulberi din viaţa sclipitoare? 
Ce-au fost zulufi, cosiţe sunt toate putrejune, 
deşi plăteai cândva dinari pe-a lor culoare. 
Când te-or zări din nou: duh rece, chipul galben – 
vei şti că nu orbeşte o inimă când moare. 
(Rudaki,/Un oaspete eşti numai…/, traducere Grete Tartler) 
Toamna frunzele colindă. 
Sun-un greier sub o grindă, 
Vântul jalnic bate-n geamuri 
Cu o mână tremurândă, 
Iar tu la gura sobei 
Stai ca somnul să te prindă. 
Ce tresari din vis deodată? 
Tu auzi păşind în tindă – 
E iubitul care vine 
De mijloc să te cuprindă 
Şi în faţa ta frumoasă 
O să ţie o oglindă, 
Să te vezi pe tine însăţi 
Visătoare, surâzândă. 
(M. Eminescu, Gazel – moto la Călin, file din poveste)

Un comentariu:

Share |