RADIO VOCATIV

miercuri, 24 octombrie 2012

Uneori pierzi pariul cu prietenia


 Duminică, 21 octombrie 2012, o nouă întâlnire cu muzica şi literatura, în Mojo Club Music. A fost o zi cu multe evenimente plăcute şi neplăcute.

Voi începe cu cele neplăcute. Invitaţii pe segmentul literar au fost lipsă la apel. Domnul Florin Constantin Verdeş şi-a motivat civilizat lipsa. Domnul Victor Marinescu probabil că a găsit altceva mai interesant de făcut, dar putea măcar să anunţe. Cel din urmă, Daniel Dăian, a fost trecut pe afiş la insistenţele mele, căci nu era în program. Îmi pare rău că am intervenit şi că că am avut încredere într-un individid care şi-a propus să persifleze bunele mele intenţii, prin intervenţii infantile până la penibilism. O lecţie de care voi ţine cont pe viitor.
Acum voi trece la momentele frumoase, care merită atenţia pariorilor. 
Sorin Teodoriu deschide evenimentul Pariu pe Prietenie prezentând două noi cărţi, apărute în ultima săptămână, autori Amelia Stănescu Constanţa (Aşternuturi în ploaie)şi Dan David.

 Primul moment muzical ne-a fost acordat de Cristi Dumitraşcu, câştigătorul Premiului I la Festivalul ,,Om Bun'' în 1995, unde a concurat cu o piesă proprie şi cu melodia compusă de Eugen Avram - ,,Cântec pentru tine''. Cristi Dumitraşcu înfiinţează în 2002 trupa ,,Circa Şapte''. În februarie 2012 lansează primul său album de autor ,,Goală prin casă'', numele albumului venind de la o piesă de dragoste compusă în anul 2004. În 1997 a câștigat cel mai mare premiu al festivalului alături de trupa Contrapunct cu piesa Bulgări. După ce a terminat Conservatorul din București, a colaborat o scurtă perioadă cu Cristian Pațurcă și Km 0. Lansează 3 albume în 8 ani: Vesele tereze (2002), Exil în stil (2004) și La rece (2009). Din 2010 îşi reia cariera solo. Cristi Dumitrașcu cântă acum alături de Daniel Secarea (tobe) și Andreas Aron (contrabas) în trupa Bereta. Colaborează şi cu pianiştii Emanuel Burcea şi Adrian Cristescu. Dincolo de cariera muzicală, Cristi Dumitrașcu este realizator de emisiuni la Radio România Actualități.



Actriţa Daniela Antonescu şi Ştefan Ciobanu au lecturat piesa de teatru - ,,În faţa simţului''- autor Ştefan Ciobanu.
În premieră la Pariu pe Prietenie film documentar - ,,Omul din spatele turnului''- regia Brânduşa Bălan, scenariu - Alexandra Albu, o proiecţie impresionantă despre dăruirea în artă, în viziunea pictorului Petru Diaconu. 

,,limba română este o limbă poetică prin excelenţă ... este limba poveştilor cu care am crescut'' îşi începe minirecitalul Cristian Horia, unul din membri formaţiei ,,When Violin Meets Guitar'', formaţie al cărei repertoriu include piese celebre de Enescu, Vivaldi, Bach, Piazzola, Brahms, Mancinni, Brubeck, Jobim, Django, dar şi Queen sau Deep Purple, alături de piese celebre din folclor, pe structura clasica.  ,,Rapsodia română'' de George Enescu, a venit ca o avalanşă de neop, ridicând sala în picioare. Am simţit vibrând, prin fiecare sunet ieşit din vioară, fiecare notă, am rezonat cu ritmul alert , cu interpretarea percutantă a viorii, Cristian Horia reuşind să transmită, dinamism, optimism, viaţă, bucurie. Rar mi-a fost dat să preiau cu atâta intensitate darurile muzicale oferite de invitaţi. ,,24 din 24 nu i-aş lăsa să se oprească'', spune Aura, una dintre ascultătoarele care urmăresc programul Bocancul Literar TV, transmisie live. Aplauze ne vin şi virtual, din partea ascultătorilor Radio3P şi Feel Music. 
Invitata următoare a câştigat simpatia publicului vorbind despre legătura culturală dintre fraţii de peste Prut şi cei din ţara mamă. Angela Aramă este un nume sonor în Republica Moldova , scriitor, realizator TV, a filmat primul clip muzical televizat (piesa Rain a trupei ,,Chad''), unde a utilizat animaţia, grafica computerizată, atunci când nimănui nu îi trecea prin minte să facă asta. În 2005 debutează cu primul volum de versuri şi grafică - ,,Şi totuşi, am innebunit'', publicat la editura ARC din Chişinău. În 2008 a vernisat prima sa expoziţie personală de fotografie la Centrul expoziţional ,,Constantin Brâncuşi'' din Chişinău. În 2011 Angela Aramă îşi expune picturile executate în ulei, creează o şcoală de televiziune, se implică în viaţa politică a Moldovei. În 2012 scrie romanul ,,Aici e dincolo''. ,,latura artistică... nu e foarte deosebită de cea existenţială a Angelei Aramă pe care o ştim temerară,maximalistă, provocatoare. Cele două ipostaze îşi dau întâlnire în ,,Fuck Codul muncii!''(Criticul Grigore Chiper).

Scriitoarea a dat autografe celor care au intrat în posesia romanului său.

Din nou ascultăm melodii din repertoriul formaţiei ,,When Violin Meets Guitar''. La cererea ascultătorilor Radio3P aflăm numele celui de-al doilea membru - Emilian Florentin Gheorghe, chitară.
Urmează moment poetic dăruit de tinerii Bocancului Literar, Ionuţ Petraru, student anul II la Facultatea de Jurnalism şi Raluca Neagu, studentă anul întâi la Facultatea de Psihologie, tineri talentaţi despre care vom mai auzi cu siguranţă. Raluca Neagu este câştigatoarea premiului I la Concursul de poezie Călăraşi, câştigătoarea premiului III la concursul de poezie ,,Agatha Gigorescu Bacovia'', Mizil. Ionuţ Petraru ne-a citit un poem scris în urmă cu o zi, când a împlinit 20 de ani.
Cristi Dumitraşcu încheie seara Pariului pe Prietenie cu piese din repertoriul propriu a căror versuri manifest ne fac să zâmbim ,,am o ţară plină de succesuri''. Aflăm că a compus coloana sonora a lung-metrajului “ Tache”, regizat de Igor Cobileanski, produs de Cristian Comeaga si Domino Film.
Ce ar trebui să mai ştim despre Cristi Dumitraşcu ? ,,...se pregăteşte de lansarea unui volum de poezie urbană''. Sună bine şi incitant. Aşteptăm cu nerăbdare lnsarea acestui cărţii.
Prima emisiune radio transmisă în direct a fost un succes al serii. Acum trebuie să formăm un colectiv care să realizeze şi să modereze emisiuni culturale la Radio3P. 









]
 

in direct
 &
 http://www.livestream.com/bocanculliterartv
ID messenger Radio3P /  radio3p@yahoo.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Share |