RADIO VOCATIV

vineri, 7 septembrie 2012

Radio3P - Pariu pe Prietenie şi Bocancul Literar prezintă...






Profil radiofonic Viorel Gongu

Claudia Minela, Radio3P & Radio Feel Music vă invită vineri, 7 septembrie 2012, la ora 20:00, în emisiunea ,,Vieţi între coperte’’, o emisiune care-şi propune să promoveze literatura contemporană. Invitatul serii - scriitorul  Viorel Gongu - care ne va prezenta noua sa carte ,,Cămaşa de noapte’’, un puzzle, proză scurtă, ce asamblat, formează omul şi viaţa cu neajunsurile şi bucuriile ei, cu amintirile rămase în albumul nealterat de timp al sufletului. ,,Violul’’, ‘’ Concertul pentru vioară nr.5 K 219 de Mozart’’, ‘’Luminile  s-au stins’’, ‘’Lumea lui Lem’’ sunt doar câteva titluri ale creaţiilor aduse în discuţie. Vă aşteptăm cu întrebări, păreri, sugestii şi dedicaţii pe Id messenger radio3P :  prietenieradio@yahoo.com

   Winamp Radio3P - http://5.154.84.31:8883/listen.pls
Radio Feel music - http://www.radiofeelmusic.eu/


Audiţie plăcută!

PORTRET RADIOFONIC VIOREL GONGU


,,Puţini se nasc şi rămân oameni.'' (Viorel Gongu)


Mulţi sunt cei care se joacă de-a scrisul, puţini sunt cei care fac un joc din scris, reuşind să trezească interes pentru labirintul cuvintelor frumoase, labirint cu o singură ieşire - spre sufletul cititorului. Unul dintre aceşti creatori de jocuri este şi scriitorul Viorel Gongu.
A debutat cu romanul ,,Bilete de loterie’’, publicat la Editura Topoexim, Bucureşti 2011, un jurnal neobişnuit ce şi-a propus să dezvăluie misterele unei femei, îndrăgostită de doi bărbaţi. Autorul se transpune în pielea protagonistei încercând  să transmită cognitiv sentimentele  femeii în anumite momente speciale din viaţa ei.
,,Ultimul trandafir’’, apărut la aceeaşi editură – Topoexim – reprezintă cea de-a doua carte, un volum de versuri scris în formă fixă – glosse, sonete, stampe.
,,Cămaşa de noapte’’ este un puzzle care asamblat, formează omul şi viaţa cu neajunsurile şi bucuriile ei, cu amintirile rămase în albumul nealterat de timp al sufletului.
Punctul de pornire - naraţiunea ,,Cămaşa de noapte’’- are un fundament filosofic puternic ancorat în realitate care jonglează cu ideea că oamenii ieşiţi din standardul normalităţii, nu sunt în toate minţile. Imaginaţia unora de a vedea  lucrurile din jur altfel este privită ca o ciudăţenie de cei incadraţi în matriţele obişnuite, preluate prin educaţie, de la generaţiile anterioare.  Astfel autorul dă viaţă lucrurilor din casă, personificându-le şi vorbind cu ele. Ajuns la spital constată cu uimire că medicul este tot un ciudat ca şi el, un om care vede altfel lucrurile, auzindu-le cum grăiesc între ele. Răspunde medicului care-l consultă fără rezerve, referindu-se la semnificaţia reală a unor lucruri văzute din propriul unghi : ,, Sunt cuvinte care, prin alternanţa lor consonantică spun una, dar înţelesul, impus şi acceptat de toţi este cu totul altul.
-Exemplifică!
-Dacă rostesc cuvântul lună eu văd degetul mare alunecând pe fundul unei tipsii de cupru. Dacă aş dori să transmit eu cuvântul lună aşa aş face-o.
Apoi cuvântul ZI îmi sugerează un cuţit tăind felii dintr-o jumătate de ceapă uscată. Dar nu cred că e cazul să scriem un dicţionar explicativ corector. Şi acesta este un capitol închis!’’
O altă ciudăţenie auzită de ,,bolnav’’ este aceea a vorbelor rostite de salvare: ,,Şi eu sunt obosită. Mai am două luni şi mă casează. Vreau să devin un balansoar de curte, un leagăn de copil sau poate un stâlp de înaltă tensiune, să stau şi să ascul vântul.’’, un moment sensibil captat de undele speciale, ciudate, condamnate de societate.
Cămaşa de noapte primită în dar de la Doina, o amică din grupul său de ,,prieteni’’, are puterea albastră de a schimba totul în jur : ,, Ştii, ceva mai devreme am surprins o scenă de dragoste între ochelarii tăi şi ai mei, ca apoi să surprind într-o poziţie total indecentă pe cei doi de pe fotoliu…’’. Cei doi de pe fotoliu fiind două halate de casă, al ei si al lui.
În final bolnavul cere ajutor medicului de specialitate care-i spune că ar putea să-şi recapete limbajul universal, ceea ce înseamnă - un ,,risc major... Nu vezi că lumea este bolnavă? Nu vezi că suntem condamnaţi să trăim printre ei, după regulile lor, pentru că ei sunt majoritari? La revedere şi te rog spune-i halatului doamnei că-l îmbrăţişez cu drag.’’. Un final surpriză, imprevizibil.

Irealul întîlnit în proza scurtă a lui Viorel Gongu reprezintă  o categorie estetică în care fapte neobişnuite, inexplicabile, intervin şi perturbă realitatea cotidiană, precum în lectura ,,Lumea lui Lem’’, (Lem Stanislaw, scriitor polonez SF), o lume care face referire la natura inteligenţei în  imposibilitatea comunicării și înțelegerii reciproce, disperarea în fața limitelor omenești, locul omenirii în Univers, al speciilor pe cale de dispariţie, cauzată de nocivitatea prezenţei omului, de   predispoziţia lui  în a construi ceva, cu preţul dispariţiei a altceva, dereglând astfel cursivitatea firească a vieţii,  prin exterminarea unor specii din lumea necuvântătoarelor, aşa cum este cazul  exemplarului amintit în lectură – Fluturele Regina Alexandra (nume dat de lordul Walter Rothschild). Este cel mai mare fluture din lume, pe cale de dispariţie,  căruia i se dau  şanse de supravieţuire doar în lectură, din păcate.

O altă temă care se evidenţiază în naraţiunile lui Viorel Gongu este tema copilăriei, bine conturată prin prezentarea faptelor, a locurilor şi personajelor închise în folderul emoţional al memoriei afective. Inventivitatea copilului sărac, speranţa că va fi perceput asemenea celorlalţi, nefiind luată în seamă  latura socială, care nu depindea de el, au reprezentat baza morală pe care s-a construit, călit, caracterul maturului de mai târziu. Atât în naraţiunea ,,Bicicleta’’, unde este evidentă dorinţa micuţului de 8 ani  de a intra în posesia bicicletei, obiect ce constituie premiul unui concurs de trotinete, cât şi în lectura ,,Suta de lei’’, descoperim momente care l-au dezamăgit prin nedreptatea deciziilor luate de cei maturi. Rămâne să deceleze cititorul cauzele dezamăgirilor din viaţa băieţelului care muncea din greu pentru a strânge suma de bani ce reprezenta costul unui bilet la cinematograf sau pentru a cumpăra piesa necesară reparării trotinetei defecte, găsite la gunoi, obiect fără de care nu putea participa la concurs, pentru a-şi realiza visul mult dorit, obţinerea bicicletei. Legat de acest episod voi cita  două fragmente care reproduc atmosfera copilăriei din acea perioadă: ,,Erau vremurile când sufletul meu încă savura zorii, când ascultam pământul şi trenurile. Cunoşteam foarte bine monedele de 5 bani… Uneori, printre monedele de 5 bani, primite de la vecini drept  răsplată, din restul rămas de la cumpărături, căutam bănuţii care nu aveau steluţă pe stemă, între raze... În casă, într-o cutie hexagonală de tablă, în care fuseseră dropsuri Kandia, aveam o mulţime de bănuţi de un ban, … cu care tata, unchiul Jean şi verii lor jucau poker. Stăteam în spatele lor şi chibiţam, prin fumul albăstrui de „Carpaţi” fără filtru, ascultând în timpul jocului meciuri la difuzor (…). De pe atunci am înţeles cu adevărat expresia „non idem est sic duo dicunt idem”… Ce dileme aveam atunci când strângeam în pumn un „50 de bani”! Să-mi cumpăr două pahare de sifon, să-mi iau un sirop sau să mai strâng până la un leu şi douăzeci şi cinci de bani şi să merg la „Clubul C.F.R” să văd un film ... Afişele de la Club anunţau un film extraordinar, „Godzila". Fotografiile lucioase, alb-negru, mă fascinau cu animalul acela uriaş’’.(Suta de lei); ,, Lăptăreasa care ştergea cu podul palmei numărul sticlelor de lapte scrise pe tocul uşii, sticle ce urmau să fie plătite la leafă, căruţa cu gheaţă pentru răcitor, … erau doar câteva amintiri rămase în cufărul încuiat al copilăriei anilor ’60. Am mâncat acelaşi iaurt cu zahăr şi cu pâine alături de un ceai cu lămâie … am prăjit două ouă şi le-am mâncat cu două felii de parizer … Cu o seară înainte îmi spălasem pantalonii scurţi şi tenişii chinezeşti, cu talpă verde, din cauciuc.’’ (Bicicleta)

Viorel Gongu, un mare iubitor de animale, reuşeşte să impresioneze prin texte inspirate din realitate, precum ,,Bilete pentru Monte Carlo’’ – în care stăpânul descrie detaliat aroganţa celor care şi-au ales o meserie, cea de medic veterinar, doar pentru bani, pentru a-şi petrece vacanţele în locuri costisitoare, vacanţe făcute pe spinarea suferinţelor animalelor.  Este remarcabil  cum stăpânii fac sacrificii să diminueze,  fără să aştepte nicio răsplată din partea cuiva. Nu pot trece mai departe, fără să aduc în discuţie atracţia autorului faţă de cai, animale  mândre, cu personalitate puternică. Calul din textele lui Viorel Gongu impresionează copilul, este atras de tânăr şi iubit de adultul  care îl admiră şi îl ţine aproape de sufletul său, purtându-i de grijă - ,, Prima dată când am văzut un cal, de aproape, era pe vremea când miroseam a iarbă crudă şi când străbunica, după ce îmi cerceta picioarele desculţe … mă spăla cu apă de la gârlă şi mă aşeza pe prispă, pe un braţ de pănuşe de anul trecut. Dormeam cu descântecele ei în gene şi cu visele mele sub pleoape. Norii coborau pufoşi până pe obrajii mei şi erau calzi şi tremurători. Am deschis ochii şi am văzut nişte dinţi mari zâmbind pe după buzele moi şi calde. Ne-am privit o clipă în ochi şi nu ne-am temut. Vraja s-a topit sub vocea hotărâtă a babei Şerbana: -Nea, boală!’’.

Precum Van Gogh (,,Bucuria vieţii’’, de Irving Stone) care descoperă viaţa mizeră a minerilor, cu plămânii ciuruiţi,  sutele de copii, sub 14 ani, care trudesc câte 12 ore zilnic în iadul  minelor, expuşi celor mai tragice accidente , pentru 2 franci pe zi, Virgil Gongu descoperă şi el lumea  întunericului autohton unde cei oropsiti, pentru a practica această meserie, ca un blestem, sunt nevoiţi să împartă cu şobolanii aerul şi spaţiul galeriilor întunecate, reci, gata oricând să  se prăbuşească peste ei, galerii  cu miros de mucegai şi umede, unde minerii  sunt urmăriţi, de la intrarea în şut şi până la ieşire, de  coasa morţii. Toate aceste aspecte neplăcute din viaţa minerilor sunt inspirate din propria experienţă. Viorel Gongu cunoaşte oameni speciali, care, în ciuda condiţiilor grele de muncă, au păstrat delicateţea unui suflet sensibil.  Am găsit povestea bărbatului care munceşte in mină şi  face tot posibilul ca dragostea paternă să înlocuiască lipsurile. Atenţia  cu care işi ingrijeşte fiica, compensează lipsa mamei şi pe cea a banilor. Vestea că fetiţa este cerută în instanţă de mama sa, afectează puternic viaţa celor doi, tată şi fiică ,, Îl privesc atent: e albit la tâmple, cu faţa numai colţuri şi riduri. Prin căldura stătută se aude o sonerie: ies copii de la şcoală. Îl văd tresărind. ..’’. (Luminile  s-au stins).
Un alt personaj atipic mediului ostil din mină  este nea Bibi, omul care ascunde in spatele maştii de fier un suflet de copil, de artist - ,,violonistul infantarist’’- ,, Duritatea şi uneori grosolănia lui cu oamenii din subordine m-a şocat. I-am reproşat lucrul acesta şi mi-a replicat:
-Mă-sa şi ta-su mi i-a dat vii şi întregi. Numai aşa pot să-i dau teferi la liberare.
Toată această aparenţă de duritate ascundea un suflet ce se descoperea numai seara, cînd ne strângeam la ei acasă şi Bibi ne cânta din vioară. Cu ochii închişi călătorea, numai sufletul lui ştie pe unde.’’ (Concertul pentru vioară nr.5 K 219 de Mozart).


Share |