[Înfipte-n grindă]-
editura Studia , Cluj- Napoca
autor Florin Popovici
Florin Popovici, iluzionistulvorbelor cu tâlc, scoate din jobenul fermecat pilde moralizatoare despre viaţă şi
experienţa omului trecut prin intemperiile ei platoniene, persuadând prin
volumul său de poezii,,Înfipte-n grindă’’- Editura Studia, Cluj - că liricul
poate căpăta o formă inedită, originală,
prin structura compoziţională, formă şi tematică, sintetizând aspectele
generale pe care individul le întâlneşte în propriul său laborator existenţial.
Descifrarea
semnificaţiilor lirice presupune un
efort intelectual din partea cititorului,
Florin Popovici oferind acestuia, cu fiecare poezie, un minilabirint, al cărui compartiment are o morală finală,
pornită din incipit. Poeziile nu au
titlu, provocând astfel lectorul la o analiză mai atentă a textului. M-am oprit
la ,,nr. 12’’, unde primul cuvânt
–hoţul- stârneşte curiozitatea celui care se încumetă să pătrundă sensul moral, denotativ şi conotativ
al acestuia- ,,Hoţul/ E tentat să fure
un bou/ Asemeni Evei/ Care a fost
tentată/ De măr/ Ispitită fiind de şarpe…’’- morala finală - ,,Săracul hoţ/ Murea om cinstit/ Şi Eva/
Virgină psihic.’’
Folosind un ton ironic, discursul liric devine un bumerang al logicii, cu
răsunet în meditaţia eului liric, a cărei lume este răsucită pe toate părţile,
pentru a descoperi ce se ascunde dincolo de cuvinte. Asemenea fabulelor,
oamenii sunt asociaţi cu necuvântătoarele. La nr. [53] - ,,Cocoşul/ Apasă stinghia/ Care îl susţine/ Cu
forţa strigătului/ Eliberat de complexele naive/ Generate/ De cel care nu prea
ştie/ Ce are de făcut, / Rezultanta/ Fiind semnalul/ Ciclurilor/ Ce susţin/
Impresia de/ Trecut / Prezent şi viitor etern/ Pe o stinghie putredă/ Dar bine
înfiptă/ În găinaţul/ Temerilor noastre.’’ Iată cum autorul încearcă succint să
demonstreze faptul că omul, stăpânul pământului, asemenea cocoşului, se lamentează inutil atunci când viaţa
(stinghia putredă) este ,,bine înfiptă în găinaţul’’ propriilor temeri, făcând
imposibilă schimbarea destinului, lăsând
în urma sa doar haos şi strigăt inutil.
Când am amintit despre lumea
necuvântătoarelor, am luat în calcul şi lumea lucrurilor folosite de oameni,
cum ar fi – [39]- ,,faţa de masă’’, simplu decor, pe care
autorul o personifică dându-i altă
utilizare decât cea reală, astfel încât banalul obiect, după ce a suportat
farfuriile cu ciorbă, vorbe grele - rostite la o ţuică şi o bere - va fi scuturat,
pus în raft, până în ziua în care va deveni cu adevărat util, o cârpă de
şters ,,Podele mute’’. Morala: nu tot ce-i frumos e şi util, aşa cum nici
utilul nu e musai să fie frumos, într-o lume pragmatică.
Interesantă mi s-a părut şi asocierea
,,ibricului afumat’’ cu ,,o pisică ce
priveşte năucă… ’’. Las plăcerea cititorului de a găsi sensul acestei
combinaţii neobişnuite.
Poezia lui Florin
Popovici reprezintă lumi paralele unde
filosofia succede moralei. În prima parte a volumului, energia generată de
,,tern’’ şi ,,etern’’ este redată în termeni ,,matematici’’şi filosofici, aleşi
cu grijă, termeni prin care omul se regăseşte, rătăcit fiind în propria-i
ecuaţie, revine în forţă, chiar dacă
,,Trecem/ Unii pe lângă alţii/ Ca trenul/ Prin/
Halta părăsită…’’, chiar dacă suntem ,,fentaţi de soartă’’ sau avem
nevoie de o putere conducătoare, ,,în
nesiguranţa noastră’’, ajungem în cele din urmă să credem că suntem nişte mici
zei în univers, unde realizăm, în final,
că ,,nu existăm niciunul’’. Hoţul, nebunul, frica, răutatea care se ,,vinde la
chioşc devenind materia primă/ alături de pâinea cea de toate zilele’’,
consumată în final ca ,,un pahar cu apă
/ce ne potoleşte setea de bunătate/ după ce am consumat la restaurantul luxos
al vieţii/ răutate pe pâine/ la un preţ exorbitant’’; timpul, plăcerea şi greaţa,
norocul - ,,o artă puţin abstractă’’- reprezintă doar câteva repere ce ilustrează
tematica primei clasificări filosofice a
volumului de poezii ,,înfipte-n
grindă’’. Reprezentativă pentru această
parte mi s-a părut poezia care se referă la necesitatea sfidării regulii
jocului, atunci când situaţia o cere. Voi reda în întregime această creaţie :
,, O bilă erudită/ Ameninţată/ Cu neruşinare/ De tacul/ Scârbos/ Se simte/
Îndreptăţită/ Să sfideze/ Regula jocului/ Şi să se/ Ascundă/ Timidă/ În gaura
neagră/ Ce o apără/ De scârbă/ Şi o transformă/ În erudiţie/ Inutilă .’’
Despre câinele
flămând, nefericit care ,,se simţea
ratat’’ pentru că nu l-a cunoscut pe Pavlov, despre oaia care păştea blajină
iarbă şi care ,,de la o vreme/ a început să o pască un gând’’, despre furnica
ce realizează un sistem prin ,,Disproporţionalitatea efectului raportat la ceea
ce ea …’’ îi sugerează autorului; despre ambiţia inutilă a măgarului ,,de a
deveni cal de curse’’, ţintind piedestalul nepotrivit lui, despre toată această
lume care ne înconjoară, o lume bine strunită moral în poezia lui Florin
Popovici, nu pot spune decât că întregeşte cu ironie morala provocată de
contrastul între aparenţă şi esenţă,
referindu-se la caracterul uman, evidenţiind defectele acestuia, trăsături satirizate discret de autor căruia
nu am a-i reproşa decât un singur lucru: aşezarea în pagină a versurilor, ce
dau impresia de zicere sacadată, făcând lecturarea anevoioasă şi obositoare.
Îmi voi permite
în încheiere să dau o altă formă unei poezii, selectate special, o creaţie care
defineşte structura lecturilor aflate în
carte, particularizând esenţa poeziei lui Florin Popovici.
,,combinând
plăcerea cu greaţa/ risc să apar şi să dispar ca o nălucă/ dornică de apariţia
care fără greaţa dispariţiei/ generează o poveste fără sfârşit/ o vacă fără
lapte/ un pictor fără pensulă/ şi un poet tembel/ care încearcă să găsească
/sfârşitul unei poveşti/ fără început.’’