,,Nimic nu leagă
prietenii mai trainice decât poezia’’
Pariu pe Prietenie 9 iunie
O ediţie specială care i-a avut în centrul atenţiei pe
Gabriel Nedelea , Felix Nicolau, Eugen Avram, Grupul Cantos şi Teodora Ionescu.
Momentul muzical dăruit de Grupul Cantos deschide seara
ediţiei din 9 iunie. Repertoriul lor aduce nuanţe noi pieselor preferate de
pariori, graţie profesionalismului şi imaginaţiei interpreţilor.
,,Este o condiţie pentru succes în ziua de astăzi. Înainte
trebuie să fim vedete, chiar dacă vindem gogoşi, o vedetă vinde gogoşi mult mai
bine decât unul care chiar face gogoşi mult mai bune.’’ , spune Felix Nicolau referindu-se la scriitorii de valoare care nu au făcut nimic
special pentru a fi remarcaţi, asemenea poetului Virgil Mazilescu.
În continuare Felix Nicolau citeşte câteva lecturi proprii
începând cu textul ,,Logic’’, dedicat celor care poartă ochelari. ,,Dacă dau
în femei, e numai pentru că nu deosebesc sexele. M-am miopit. ‘’. Urmează două lecturi savuroase, o recomandare pentru
preoţi ,,Pentru păzirea auzului’’ şi
,,Preludiu’’. Încheie cu
lectura despre bătrîneţe:
,,De-acu’,,. ,,De-acu’ am atins vârsta
la care a murit Eminescu. Tipul ăla care
a lansat hitul ,,flori albastre tremur ude în văzduhul tămâiet … mare lucru încă nu s-a schimbat,
lobul urechii încă nu vomită fire de păr, nu mi s-a scămoşat pielea pe
burtă, tot mai des caut riduri în oglindă, dar mai ales pe feţele celorlalţi,
ce mă bucur când văd cearcăne şi un fir
alb la ăştia de douăzeci, ce mă bucur când văd unu’ de şaptezeci fără riduri
sau urcând treptele cu genunchi tari, … tot mă gândesc să mă iau de chitară în
insule’’.
Ştefan Ciobanu
prezintă revista presei culturale: ,,A apărut caietul nr. 3, din seria
caietelor fundaţiei Gellu Naum, caietul
păstrează un format déjà consacrat, în prima parte găsim poeme inedite Gellu
Naum, nepublicate în România, apărute în
Germania şi Anglia, apoi vine o parte de jocuri…’’. Urmează prezentarea revistei Mozaicul, pe care o răsfoiesc şi descopăr articole extrem de interesante: ,,Nadja,
mărturia hazardului obiectiv’’ , semnează Henri Behar, Denisa Crăciun , Emil
Nicolae, Isabel Vintilă, un dosar coordonat de Petrişor Militaru; am descoperit
şi un poem semnat Andre Breton, traducere din limba franceză: Denisa Crăciun; Andre Breton par Nadja, articol de Emil
Nicolae; Isabel Vintilă se alătură celorlalţi colegi cu un articol special -
Nadja şi Zenobia - iniţierea în misterul iubirii suprarealiste. Acestea sunt doar câteva dintre articolele
interesante apărute în revista Mozaicul nr.5, Revistă de cultură fondată la
Craiova, în 1838, de pictorul Constantin Lecca.
Eugen Avram este
prezentat de Sorin Teodoriu care aminteşte despre serile minunate petrecute la
Club Carusel, seri organizate de
cantator, cu folkişti şi iubitorii acestui gen - ,,un local foarte cochet care
seamănă cu fosta casă Eliad, redus la scară cu 50% ...’’(Eugen Avram). Mărturisesc că am participat şi eu la o serată
folk şi mi-a plăcut tot ce se petrece acolo, începând cu servirea ireproşabilă, ambianţă, muzică, invitaţi, până la designul localului, o casă boierească
în care au loc întâlnirile, o casă în
care modernul se îmbină armonios cu vechiul, lucruri de început de secol XX. Eugen
Avram mulţumeşte participanţilor la evenimentul care tocmai s-a consumat, în urmă
cu câteva zile şi anunţă următorul eveniment important ce va avea loc la Club Carusel, debutul
Teodorei Ionescu, lansare de carte, volumul de versuri ,,Boala vindecărilor’’. Autoarea este invitată pe scenă să lectureze câteva poezii din
cartea nou apărută, pentru care o felicităm.
Remarc poezia ,,Perpetum mobile : ,,adorm şi visez că adorm
lângă tine /obosită de castelele de
nisip pe care le tot construiesc peste zi/ iar liniştea nopţii/ artificială
linişte desigur/îmi este totuşi suficientă pentru ca dimineaţa/să o pot lua iar
de la capăt’’.
Eugen Avram deschide
minirecitalul său cu o melodie îndrăgită de pariori - ,,Fata pe
role’’. Una dintre piesele interpretate este şi piesa ,,Mii de smaralde’’, aparţinând lui
Daniel Iancu. O încântare... aplauze,
aplauze!
Ştefan Ciobanu o invită alături de el pe Simona Toma care ne
vorbeşte despre ultimele evenimente culturale petrecute la Galaţi, cel mai
important fiind Festivalul Internaţional
de Poezie, organizat de Uniunea
Scriitorilor Filiala Sud-Est şi revista Antares, apărută sub egida Uniunii
Scriitorilor. Festivalul s-a desfăşurat pe parcursul unei întregi săptămâni, cu 30 de invitaţi din
Spania, Urguai, Cile, Basarabia. ,,n-am venit singură, am adus cu mine 13
scriitori, aceasta este o bibliotecă de voiaj, o colecţie liliput, scoasă
de Centrul Cultural ,,Dunărea de
jos’’... această colecţie are apariţii din 2011 până în prezent, ultimul volum,
nr- 11 - ,,Inorogul de Călimară’’, semnat Simona Toma, o esenţă de poezie ...
poemele scrise special pentru această cărticică sunt scrise într-un format foarte mic, lumea consideră că sunt
haiku-uri, nu, eu spun că sunt idei de la care poţi să porneşti n poem.
,,câteodată nu te mai aud cineva îmi citeşte cu voce tare în toate limbile
pământului’’. ,,bufonul vine în fiecare
seară /mă învaţă cum să fac salturi mortale în picătura de apă’’; ,,când tata
sparge lemne/face focul trosneşte sub tălpi prispa’’; Acestea au fost câteva mostre ale poeziilor
scrise în volumul liliput semnat de Simona Toma.
Aflăm că ideea apariţiei acestei colecţii aparţine poetei Florina
Zaharia, iar segmentul de proză scurtă
va fi publicat tot în asemenea volume. ,,esenţele tari se ţin în
recipiente mici’’, încheie momentul surpriză Ştefan Ciobanu, mulţumind invitatei
sale pentru efortul făcut de a veni de la Galaţi, în capitală. Cărţile au fost
dăruite publicului. Simona Toma îl prezintă pe Radu Dragomir, student la
medicină, în Bucureşti, membru al cenaclului gălăţean- Noduri şi semne.
Momentul muzical
următor îi are ca protagonişti pe Ioana Purcarea, voce şi pe Ştefan Tivodar,
voce şi chitară. Glasul echilibrat,
puternic şi percutant al Ioanei se
mulează armonios pe acordurile chitarei şi vocea lui Ştefan Tivodar, astfel încât
piesele vibrează, ajungând la public ca
o noapte senină, relaxantă petrecută cu prietenii, la o terasă liniştită din centrul vechi al
micului Paris.
Moment literar- lansare de carte ,,Virgil Mazilescu,
opera poetică’’ - autor Gabriel Nedelea.
,,este un poet care nu a ajuns cum trebuie la publicul său,
un poet a cărui operă nu se găseşte pe
piaţă... un poet de suflet, care obsedează, cum îi spun eu...singurul poet român care a
murit din dragoste’’, ne
măruriseşte autorul cărţii, referindu-se
la poetul Virgil Mazilescu, un autor care nu a scris decât patru volume
de versuri : primul volum apare în ’68 ,,un an de graţie al literaturii române
pentru că atunci debutează şi Mircea Ivănescu, atunci revine în literatură şi
Gellu Naum cu volumul ,,Athanor’’... cred că este anul de aur al literaturii
române’’, publică în ’70, apoi publică în ’79 volumul ,,Va fi linişte, va fi
seară’’, în ’83 apare volumul de versuri ,,Poetul şi administratorul’’. Gabriel Nedelea, absolvent al Facultăţii de Litere din Craiova,
a debutat cu volumul de versuri ,,peisaj cu întâlnire’’.
Gherasim
Luca, Ion Mureşan, Geo Bogza, Mircea Ivănescu, Gellu Naum, au fost câţiva dintre scriitorii apreciaţi,
amintiţi de Gabriel Nedelea . El continuă să ne uimească devoalând câteva momente din viaţa lui Virgil Mazilescu, obsedat de
Rodica, ,,o femeie pe care a iubit-o
absolut dezlănţuit... ştiu o poveste
care aminteşte de obsesia poetului pentru Rodica, acesta a
împrumutat o sumă foarte mare de
bani, de la doi critici care-l apreciau, Eugen Ilie şi Nicolae Manolescu şi i-a
cumpărat mobilă Rodicăi care l-a dat afară după trei zile...’’. Gabriel Nedelea încheie citind din opera
poetului Virgil Mazilescu. Un gest impresionant a fost acela a lui Ştefan Ciobanu care i-a
dăruit prietenului său, Gabriel Nedelea, un autograf aparţinând poetului Virgil Mazilescu. Emiţionat fiind de gestul lui Ştefan, Gabriel
mărturiseşte în încheierea momentului său literar : ,,Vreau să vă spun ce cred
eu despre prietenie, pentru că suntem la Pariu pe Prietenie, nimic nu leagă
prietenii mai trainice decât poezia. Am toată convingerea în acest lucru’’.
Titi Petrovici ne
asigură următorul moment muzical interpretând ,,Dona Dona Do’’, , Romanţă fără
ecou’’, versuri Ion Minulescu, câteva
dintre melodiile interpretate de folkist.
,,Iulia Bolcu,
ardeleancă, studentă la Politehnică...’’,
aşa se prezintă, succint, înainte
de a ne cânta, o tânăra talentată, prietenă fidelă a Pariului. ,,de când cânţi?’’(S.T.) ,,am început cu
recitarurile pentru Moş Crăciun, am continuat cu recitalurile pentru prieteni
în cămin şi am ajuns într-un final aici’’(I.B.). Într-adevăr o voce care mângâie auzul şi
sufletul oricărui iubitor de frumos.
O altă prietenă
care a intrat în familia Pariului pe Prietenie este tânăra talentată Ana Maria
Dumitrescu, o voce curată care reuşeşte să
capteze atenţia publicului.
,,Îngerii
Cantos’’ încheie seara de 9 iunie.
Contribuţia
Editurii Litera a fost şi de această dată pe măsura spectacolului oferit de
invitaţii serii. Cărţile dăruite au fost oferite ca premiu celor mai atenţi participanţi
la eveniment care au răspuns corect la întrebările puse de invitaţi sau
moderatori.
Pariul pe
Prietenie, un negustor care cumpără
zâmbete, deschide suflete, aprinde lumini în privirile celor
prezenţi, serveşte cocktailuri pentru suflet, vinde iluzii oamenilor care
încă mai cred că muzica şi farmecul cuvintelor frumoase îmblânzesc spiritul .
Ave prieteni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu