Primul moment
muzical deschide ediţia de vacanţă a evenimentului Pariu pe Prietenie.
Ana –Maria
Dumitru interpretează melodii din propriul repertoriu. O voce curată, ca apa
unui izvor de munte, susură versuri în
acorduri de chitară, purtându-ne într-o lume
a paiaţelor, o lume în care ,, viaţa este ca balonul /îndesat cu aer plin,’’, cam
neinspirat al doilea vers.
Urmează
prezentarea revistei ,,Flacăra lui
Adrian Păunescu’’. Sunt amintite câteva
titluri interesante semnate de oameni de cultură din întreaga tara: De vorbă cu Alex Ştefănescu – interviu
realizat de Monica Ştefănescu , Duioase
aduceri aminte – Ion Dodu Bălan,
Emisiunile trece, perlele rămâne, articol semnat de Andrei Păunescu, un articol
care vizează dezacordurile şi greşelile de exprimare făcute de pesonalităţi ale
lumii politice şi mass- media, Mondializarea justiţiei? – Ion I.
Brătian etc. Claudia Minela aduce în discuţie şi articolul care informează
cititorii despre Concursul de Poezie ,,Adrian Păunescu’’, articol în care se află regulamentul
şi detaliile necesare pentru participanţi.
Momentul
lansării romanului Mare Tranquillitatis
- autor Katja Millay, traducere Adrian Deliu, ne
este prezentat de directorul Editurii Epica – Anca Eftime. Cu un entuziasm
debordant Anca Eftime, stârneşte curiozitatea publicului, iubitor de lectură,
prezentând subiectul cărţii, viaţa unei adolescente care este bătută până la
desfigurare şi abandonată la marginea unei păduri. Rămâne traumatizată o mare
parte din viaţa ei şi suferă pentru că mâna stângă îi este afectată, ea
nemaiputând cânta la pian. Era o foarte bună pianistă. Urmare acestui incident,
tânăra se închide în ea, refuzând comunicarea timp de doi ani, cu oamenii din
jurul său, până când apare un personaj interesant care-i schimbă total viaţa.
Cine este personajul, ce aduce el nou în existenţa tinerei, prin ce momente
trec cei doi, rămâne să descopere lectorul, citind romanul, una dintre cărţile
de succes care fac parte din seria volumelor ce se bucură de o mare
pupularitate în Anglia şi America - Young Adult Romance. Eu mă opresc aici
pentru ca cititorii să descopere singuri misterele şi trăirile celor doi
protagonişti ai romanului. Anca Eftime dăruieşte cărţi câtorva persoane din
public, după ce acestea răspund corect la întrebările puse de domnia sa.
Amintim câteva tituri : Destine la limită
- Katie
McGarry, Anna și sărutul franțuzesc – Stephanie Perkins, E ușor să
te iubesc - Tammara Webber. Momentul a fost
aplaudat de public, în mod special de grupul vesel venit din partea editurii
Epica. Mărturisesc că m-am bucurat când am alfat că la Pariu pe Prietenie s-au
întâlnit oameni care se cunoşteau doar virtual, deşi lucrau de câţiva ani împreună,
este vorba despre colaboratorii şi prietenii Editurii Epica. Un moment
emoţionant. Doresc acestei echipe viaţă lungă şi cât mai multe cărţi de succes!
Ştefan Ciobanu citeşte una dintre poeziile
sale înainte de a prezenta următorul moment muzical. Îl invită alături de el pe
Robert Şercău… Aflăm de la cantautor că are în lucru primul său album cu piese
compuse de el, muzică şi versuri. Prima piesă se numeşte ,,Pentru nimic’’.
În ritm percutant piesele se derulează transmiţând mesaje bizare, gnomice, de dragoste. ,,Bună
dimineaţa iubito!’’, una dintre melodiile sensibile, a avut impact asupra sufletelor
iubitoare de poezie şi folk. ,,desenează-mi gândurile cu gândul tău, îmbracă-ţi
sufletul cu sufletul meu, … zâmbeşte fugar, zâmbeşte profund, aruncă-ţi grijile
şi spune-mi să-ţi cânt…bună dimineaţa, iubito! ce sunet fragil şi delicat… bună
dimineaţa, iubito!’’.
Din
nou concurs. De data aceasta Ştefan Ciobanu prezintă cărţile oferite de Editura
Litera, ,,Femeia albă pe bicicleta verde’’- Monique Roffey, o poveste de
dragoste cu consecinţe tragice. Este de apreciat sacrificiul soţiei de a
sta într-un loc ce o chinuie zeci de ani, din dragoste pentru soţul ei.,, Sabine
se simte prizonieră pe insulă decenii la rând, până într-o zi, când
George, soţul ei, descoperă cu totul întâmplător cât de mari și de multe
sunt secretele care și-au făcut loc între ei în toți acești ani. Copleșit de
remușcări, simte nevoia disperată de a-i dovedi iubirea pe care i-o
poartă încă. Dar consecințele sunt tragice. O poveste de dragoste de neuitat,
care durează mai bine de cincizeci de ani, şi un fundal extraordinar ─ uneori magic, alteori extrem de periculos... ‘’. (sursă de
informaţie -http://www.litera.ro/femeie-alba-pe-bicicleta-verde.html).
Urmează un
moment literar prezentat de Claudia Minela care o are ca invitată specială pe
doamna Teodora Ionescu, un prieten de valoare al Pariului pe Prietenie. Aflăm
câteva date importante despre cariera doamnei Teodora Ionescu, om de radio,
jurnalist, iubitor de poezie şi de muzică folk. De-a lungul carierei sale a
cunoscut multe celebrităţi din lumea folkului, acestea devenindu-i în timp
prieteni , alături de care trăieşte momente remarcabile de-a lungul
vieţii Îşi aminteşte cu plăcere de transmisiunea în direct a Festivalului ,,Om
bun’’, din anul 1995, o transmisiune realizată timp de 3 zile, ‘’câte 6 ore pe
seară cu căştile pe urechi’’, mărturiseşte poeta. Ne povesteşte despre lansarea
volumului său de debut, un volum de versuri care adună într-un buchet spiritual
gânduri şi sentimente, versuri scrise atât în formă fixă, cât şi în formă
liberă. Lansarea a avut loc la Club Carusel, unde Teodora i-a avut ca invitaţi
pe : Mircea Vintilă, Zoia Alecu, Horia Stoicanu, Doru Stănculescu, Eugen
Avram, Grupul Cantos, câţiva dintre prietenii Teodorei care s-au bucurat
alături de ea, de apariţia volumului ,,Boala vindecărilor’’, o carte despre
care autorarea spune că: ,,Fiecare cuvinţel din poeziile astea este vindecarea
unei stări’’ . Teodora Ionescu a citit o poezie impresionantă, dedicată
unei prietene pe care a pierdut-o în 2009, Tatiana Stepa, poezia,,nedefinit’’,
pusă pe muzică şi cântată de regretata artistă.
Momentul muzical
următor ne este dăruit de Jonathan David, prieten devotat al Pariului pe
Prietenie, o voce inconfundabilă, cu un accent de invidiat, o prezenţă agreabilă,
aplaudată de prieteni.
Ştefan Ciobanu salută prezenţa Clarei Mărgineanu şi
a lui Alex Turcu, prezenţă care i-a bucurat pe toţi cei care apreciază talentul
şi valoarea artistică a acestora. Alex Turcu interpretează două melodii în limba
rusă.
Cezara Răducu este invitată pe scenă de către
Ştefan Ciobanu care-i adresează câteva întrebări privind valoarea literaturii virtuale
raportată la literatura publicată în edituri. Răspunsul vine în avantajul literaturii
citite pe net, unde autorul are feedback şi poate citi în cel mai scurt timp
exact ce-l interesează. Cezara Răducu mărturiseşte că rămâne fidelă literaturii
prinsă între coperte. Urmează un grupaj de poeme lecturat din volumul de debut
al autoarei - ,,femeia lipită cu mîinile de trup’’- volum apărut în anul 2008,
la editura Agerpres. Remarc poezia ,,ziua
lupilor de casă’’ a cărei final este memorabil : ,,era ziua când lupii de casă
ascunşi în noi îşi cereau dreptul la
urlet’’.
Momentul muzical, open stage, ne este dăruit cu
generozitate de prietena noastră, poeta Raluca Neagu, voce, acompaniată la chitară de Mihai Matei. Prima
melodie se numeşte ,,Crazy’’, din repertoriul cântăreţului de culoare Gnarls Barkley.
Interpretarea specială a Ralucăi Neagu conferă un plus valoric melodiei. Următoarea piesă
aparţine Alinei Manole ,,Niciodată înger’’.
Open Stage poezie. Participă, citind din creaţiile
proprii sau a altor scriitori cunoscuţi : Teodora Ionescu, Ionela Violeta
Anciu, Radu Popa Andrei, Cezara Răducu, Raluca Neagu, Ştefan Ciobanu. Un grupaj
de poezii scris în stiluri diferite,
purtând amprenta fiecărui poet în parte. Teodora Ionescu încheie momentul open
stage cu un citat ipresionant aparţinând marelui Shakespeare : ,,Dacă noi,
sărmane umbre, cu ceva v-am supărat,/ Tot ce-aţi ascultat aici, voi să credeţi
c-aţi uitat./ Şi povestea plicticoasă, că-i un vis să socotiţi,/ Oameni buni, nu
ne-osândiţi! o s-o facem mai frumoasă!’’.
,,pe 15 iunie am fost la Fălticeni împreună cu
Andrei Păunescu, ne-au invitat să facem
un spectacol Nichita, ceea ce mi s-a părut o responsabilitate
enormă … am găsit într-o carte a lui Nichita Stănescu, se numeşte - Amintiri
din prezent- apărută in ’83 la Editura Sport Turism, un colaj de texte în
proză, proză poetică desigur, dedicată lui Eminescu … ‘’. Astfel îşi începe
Clara Mărgineanu momentul maiestos despre forţa poeziei româneşti a tuturor
timpurilor, Nichita Stănescu despre Mihai
Eminescu.
Jonathan David încheie ultima ediţie a Pariului pe
Prietenie din sezon.
Nu pot pune punct acestei cronici înainte de a-l cita
pe Nichita, citat ales cu preţuire de Clara Mărgineanu:
,,Eminescu poate fi comparat cu iarba, când este,
nimic mai firesc că este, când nu este, nimic mai dureros. De Eminescu ţi se
poate face dor şi foame …ce dorea el? El dorea să fie iubit… El este atât de
mult al nostru, încât noi, din nebăgare de seamă, am început să devenim ai săi,
ai Domniei Sale, domnul acestei ţări, Mihai Eminescu.’’ (Nichita Stănescu –
Amintiri din prezent)
Să ne vedem cu bine în toamnă!
Ave, prieteni!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu