RADIO VOCATIV

luni, 29 iulie 2013

povestea unui om frumos... pictorul DanGrigorescu


Demult, pe vremea când oamenii înlocuiau carnea cu soia, când  balaurul cu 1000 de ochi şi tot atâtea guri stătea la pândă şi vâna sute de oameni frumoşi, a existat în regatul Kraiovei un tânăr pe care monstrul nu a reuşit să-l răpună, nici când l-a exmatriculat de la medicină, pentru că el, balaurul, l-a auzit spunându-i unei alte rude, din alt regat, că după terminarea facultăţii părăseşte regatul, nici când nu a fost recunoscut de împăraţie ca pictor, pentru că nu avea atestat de pictor, nici când a câştigat locul întâi cu o trupă din liceu la un festival din Timişoara, nici când ... 
2.
Orice efort depunea în a da lumii tot ce lăsase Dumnezeu frumos în el, era zadarnic, balaurul îi reteza aripile de fiecare dată, până când zborul devenise îngenunchere, astfel încât tânărul şi-a luat lumea în cap. 
Aceasta este povestea unui om frumos din România, Dan Grigorescu, pictor, o poveste care s-a repetat însutit cu alţi români frumoşi. 

3.
Povestea ne mai spune că Dan Grigorescu luptă pe baricade în revoluţie. Este dezamăgit, cumpără chitara de la Dida Drăgan, îşi ia unicul tablou recunoscut în ţară şi pleacă în Polonia, apoi în Germania unde se întreţine din pictură pentru că nu avea drept de muncă. Doar în Portugalia a reuşit să prindă un post de pictor la o firmă de mobilă artizanală..iniţial picta păpuşi pe obiecte de mobilier.
4.
De acolo începe să îşi creeze propria colecţie prezentând-o la o expoziţie finanţată şi de Microsoft. Din Portugalia pleacă în Spania unde are expoziţii şi vinde tablouri. Revine în ţară, lucrează în Craiova la Universitate,  bibliotecar  la limbi străine -  engleză -  între timp studiază  filologie - engleză, lucrează aici 10 ani  şi  începe să  studieze în paralel dreptul.
5.
Românii nu l-au recunoscut ca artist, motivând că nu are şcoală de specialitate. Revine în Spania, după 12 ani, unde se decide să se retragă în ceruri, la doar 47 de ani.
6. 
Păcat mare că monstrul şi-a schimbat doar blana, dar năravul, ba.  
Doamne, ai grijă Tu de frumoşii noştri, dacă noi nu avem!
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.
16
17.
18.
19.
20.
21
care dintre picturile lui v-au placut in mod special?
propun pentru nr.8
macar acum sa-i recunoastem talentul
pictorul Dan Grigorescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Share |