RADIO VOCATIV

miercuri, 23 octombrie 2013

Virgil Mazilescu

(Gabriel Nedelea) Virgil Mazilescu a reinventat  poezia în marile vecinătăţi ale singurătăţii, ale somnului şi ale sentimentelor :,,tu dormi dragostea mea. sunt singur am inventat poezia şi nu mai am inimă''.
Virgil Mazilescu debutează în anul 1968 şi este considerat un ,,suprarealist întârziat''. Opera sa este la graniţa dintre suprarealism şi onirism, nefăcând parte din niciun curent literar, neomodernist sau postmodernist. Publică doar 4 volume de versuri: Versuri (1968), Fragmente din regiunea de odinioară (1970), Va fi linişte va fi seară (1979), Guillaume poetul şi administratorul (1983).

DORMI DRAGOSTEA MEA

plânsul în oraş:
mâini fricoase îşi schimbă într-ascuns culoarea şi încă o
noapte izabela va fi a dreptăţii a nisipurilor (respiraţia
cavalerilor printre cavaleri e cea mai galbenă)

şi spre dimineaţă la castel dacă s-ar auzi cântece: o cheie
pe buze oho şi pe trădare. dulce strigăt. sarea depusă la porţi.
spera să se joace mai frumos (cavalerul în depozite mari de sânge)
tu dormi dragostea mea. sunt singur
am inventat poezia şi nu mai am inimă


PRIMA POVESTE PENTRU ŞTEFANA

pisica va deschide iar fereastra
pisica verde şi proapsătă ca iarba
şi în odaia pustie se va strecura
şi la picioarele stăpânului se va încolăci

dormi dormi somnul te duce de pe lume
te spală şi te piaptănă şi te împarte
copiilor săraci te-m şi uitat

şi ploaia va deschide iar fereastra
ploaia verde şi proapsătă ca iarba
şi în odaia pustie se va strecura
şi la picioarele stăpânului se va încolăci

dormi dormi somnul te duce de pe lume
te spală şi te piaptănă şi te împarte
copiilor săraci te-am şi uitat

şi moartea a deschis încet fereastra
moartea  verde şi proaspătă ca iarba
şi în odaia pustie s-a strecurat
şi la picioarele stăpânului s-a încolăcit

A DOUA POVESTE DESPRE ŞTEFANA

iese de după magazie un înger şi se înclină
se uită la stânga - nimeni acolo
se uită la dreapta- absout nimeni

totuşi e grea viaţa pe pământ murmură el

de când au încetat să mai creadă în îngeri
muritorii visează cu toţii să-şi arboreze
câte o pană de-a noastră la butonieră la panglica  pălăriei

ne prind în somn au câini de vânătore şi procedee
aproape savante şi o foarte subtilă tehnică fără doar şi poate
de altfel noi nu existăm decât în timpul somnului

                                                      *
iese de după magazie un copil şi se înclină
se uită la stânga - îngerul adormit în fotoliu
se uită la dreapta - îngerul adormit în fotoliu

şmecheri s-au mai făcut şi îngerii ăştia murmură copilul
scoate pe ascuns foarfeca şi haţ haţ cele două capete
apoi aleargă să vadă care e îngerul şi care fantoma

A TREIA POVESTE PENTRU ŞTEFANA

noapte de noapte se aud paşi grăbiţi prin bucătărie
i uite aşa ne trezeşte cu mersul şi cu scâncetele ei steaua
rătăcită la noi acasă - aveam eu oarecum bănuiala
că prea de timpuriu s-a desprins din năvoadele cerului

astăzi primejdii mari o pândesc:motanul nostru de pildă
ar putea să-i ronţăie într-o clipă urechile nasul cât zmeura


ŞATOV

ei au lumea lor şi lumea asta a lor îmi face greaţă
şi chiar cu o cutie goală de conserve în gură sunt gata să urlu
şi chiar cu  o bombă în măduva şirei spinării sunt gata să urlu
că au lumea lor şi că lumea asta a lor îmi va face greaţă

COLINE VERZI

în stânga am cuvintele în dreapta puterea

să fie doar a mea să fie doar o târfă pieptănându-se
cu lungi mişcări la lumina  stelelor să fie câteodată şi mamă
,,nu te gândi la amănunte dragule''

dar nu te mai gândi la amănunte dragule
nu te gândi nici la scheunatul inimii pe vreme de ploaie
nu te gândi la rotiţele desprinse din mecaismul ancenstral

şi pleacă departe departe cât mielul este într-adevăr fiul mielului
departe printre coline verzi şi gospodării în floare
pleacă şi lasă-mă într-un urlet într-o pace fără margini

nu te gândi la scheunatul inimii pe vreme de ploaie
în stânga tu ai cuvintele în dreapta puterea

FLORI ALBASTRE

nici o mângâiere şi flori albastre şi nici o vorbă. mâna va
crede că visează - las-o. limba doarme de nouă ani între
maluri - las-o. flori albastre da înspăimântătoare flori
albastre şi mai ales nici o vorbă: cuţit lângă cuţit


GURA TA CA UN SEMNAL RĂTĂCIT


atunci: creierul meu printre cutelew cereşti. şi uneori mai
red că voi pleca departe să ascult tristeţea puiului
de lup. iarna

va dărâma sufete peste suflete. oasele tutror începuturilor
din nou vor începe să fluiere - şi atunci: gura ta ca
un semnal rătăcit

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Share |