Nu sunt critic, doar un cititor care observă bucătăria din spatele cuvintelor liră, exprimându-şi opinia pro sau contra
Postmodernismul a traversat trei etape în ultimele trei decenii:
perioada '80- '90, etapa realităţii cotidiene, un amestec de
narativitate şi lirism în poezie, pastişa, parodia, colajul, jocurile de
limbaj; etapa '90- 2000- cea autobiografică, în care trecutul este
văzut în prezent, copilăria trecând prin filtrul spiritual al omului
matur, un amestec de stiluri ce cultivă expresia şi comentariul aluziv,
citatul, anacronismul intenţionat; cea de-a treia perioadă 2000-2010,
etapa limbajului colocvial, nonconformist, agresiv, chiar trivial,
coborât în stradă, etapă ce reflectă dorinţa românului de a epata,
dorinţa de senzaţii tari şi în acest domeniu, vulgaritatea pe care o
confundă cu îndrăzneala de a spune lucrurilor pe nume, o etapă
regresivă în care poezia se prostituează, ridicându-şi poalele în cap,
pentru a ţine pasul cu informaţia emfatică mass-media, bine vândută, o
etapă degradantă pentru lirismul românesc în care volumele de poezii ies
pe bandă rulantă, fără a fi lecturate de cineva, o etapă în care se
scrie mai mult decât se citeşte, pentru că avem cantitate, nu calitate,
pentru că în subsolul site-urilor de specilitate există autori care
aplaudă gratis nonvaloarea, pentru a fi la rându-le aplaudaţi, astfel
dând impresia ,,phoietului contimpuran'' că este un geniu,
determinându-l în cele din urmă să publice o carte, şi încă una,
sufocând piaţa cu gânduri la snop care n-au nicio legătură cu poezia.
După
toate aceste trei etape postmoderniste, a venit şi momentul celei de-a
patra, cea de după 2010, în care poezia luptă să-şi recapete prestanţa
de odinioară, să redevină cuvântul sufletului, nu solul grobianismului
contemporan.
De aceea, există tendinţa multor iubitori de poezie să
rămână în trecutul lirismului clasic, la poezia simbolistă, modernistă,
pentru că poezia de după anii '80 a renunţat la forma fixă, implicit la
muzicalitatea specifică stilului, a renunţat la folosirea limbajului
artistic, înlocuindu-l cu cel colocvial, argotic, de stradă, practicând
anticalofilismul.
Poezia actuală, o poezie aparent naivă, am
încadrat-o într-un curent literar pe care l-am numit ETC-eterist,
denumire venită de la etcetera pentru că păstrează câte puţin din fiecare
etapă sau curent literar - ironie, realism, suprarealism, simbol,
mijloace artistice, puterea cuvântului, imagism, adaptându-le
noilor vremuri, lăsând loc şi altor stiluri nou create. Este acea poezie
care porneşte de la realitate, transpunând lectorul către visare,
către oniric, lăsând imaginaţia pe mâinile ludicului, transmiţând astfel
cititorului mesajul auctorial ca pe propriul gând, ca pe propria-i
trăire.
Iată cum sintetizează poetul Ştefan Ciobanu ,,starea de a
fi'' observatorul discret al oraşului în care trăieşte -,,centrul
oraşului este tot un deşert/ numai că firele de nisip au forme de
oameni''. Recurenţa copilăriei este prezentă în următoarea strofă a
aceleiaşi poezii - ,,mă plimb noaptea pe străzile moi şi nimic mai mult/
am impresia că sunt un copil şi ţin de mână un părinte foarte înalt
care se pierde printre nori/ nimeni nu ştie dar uraganul despre care se
vorbeşte la meteo/ uraganul arătat de băţul lung crem/ iese din oasele
mele ca o ghiulea răvăşind foile crainicului/ oasele mele îndepărtate de
inimă căreia i-am făcut la revedere cu mâna/ într-o gară din
aprilie/''. Tendinţa spre suprarealism a poetului Ştefan Ciobanu,
marchează bine trăsăturile etceterismului prin folosirea imaginilor
dincolo de oniric, tendinţă dusă până la extreme, încadrată între
inocenţă, simbol, ironie discretă şi arta de a crea imagini inedite.
Un
alt reprezentant al noului val liric este poeta Mălina Constantin, un
sol al iubirii care îmbină sentimentul cu tablouri
inocente, deci realizează o poezie naivă în aparenţă, în spatele căreia
se ascund trăiri intense: ,,bărbatul pe care îl iubesc/ îmi urcă
păpuşile în pod/a început de ieri/câteodată lasă un inel/din somnul cu
vise/ atât cât să lungesc capătul cozilor mele/ cu încă o zi/ şi tulbură
apele oglinzilor/ înainte de a stinge lumina/...zidind cuiburi/ pe
locurile unde purtam brăţări de păpădie/ atunci când vine/ poartă o altă
mască/ el şi păpuşile/ cărora le-am desenat alt chip cu peniţa/ sau
le-am ascuns picioarele în sertar/ de frica întunericului/ ...şi îmi
scurtez rochiţa/ cu încă o margine de tiv''. (joc).
Erotismul din
poezia lui George Gîtlan poartă aripi de înger iar femeia este sensul
vieţii ,,ridică-te femeie/ scutură-ţi aripile de pământ/ şi muşcă din
carnea cerului/ cu dinţi de zbor/ până va sângera albatru/
infinitul...''. (stand up)
Raluca Neagu îmbracă poezia în hainele
copilăriei, o lume prolifică elegiei, purificată de imagini realizate de
o simbolistică elevată, psihologică, filosofică, păstrând un nucleu al
maturităţii în devenire. Un discurs liric bine stăpânit de un condei
sigur, în care realul se deschide suprarealului, creionând imagini
originale care merită atenţia cititorului acestui gen liric, etceterist -
,,am gasit poezia închisă într-o inimă aruncată în ocean ca o comoară/
cuvintele grămăjoare de nisip îţi puteau intra printre gene şi atât/ nu
eşti uşor de impresionat valurile sufletului tău nu pot fi conduse/
de-asta am fugit la cerul acela de apă şi am căutat liniştea ta./ când
am găsit poezia asta plină de corali şi alge m-am bucurat ca un copil/
aveam încă scoici agăţate de păr şi o meduză pe care o subestimasem/ îmi
pişcase degetul dar nu mai conta puteam strânge luna într-o fotografie/
alergam norii şi multe alte năzbâtii din astea/ iubirea poate încăpea
într-o poezie şi mai presus de toate/ fericirea ne transformă-n păsări./
aşa am devenit poetă/ dragii bunicii.'' Închei acest episod, citându-l
pe Ion Caraion care spunea despre puterea poeziei, în cartea sa ,,jurnal
I'':,,nimic nu pare mai vulnerabil decât poezia - fie că trăgătorii
văd, fie că sunt orbi arcaşii...ea conţine o forţă... o supleţe ce se
insinuează dincolo de pumnii, armele, violenţa celor ce-i poartă
război...ea este tocmai ceea ce nu se poate înfrânge decât tot prin
poezie...''. Să redăm poeziei supleţea de altă dată, aducâdu-i noi
elemente care să stârnească interesul lectorului şi, de ce nu, admiraţia
şi respectul.