RADIO VOCATIV

joi, 16 mai 2013

Citibile


Sonete din carne vie - Mirela Lungu


Toamna asta citim Kafka- Bianca Dobrescu


Silvia Gurău


Mantaua lui Gogol (revistă trimestrială de literatură, artă şi cultură) & Ibovnice cu ochi de Maramureş - proză scurtă (Mihai - Haifa Traista)




Noi şi pădurea, la lupta cea marePDFImprimareEmail
Ioan Marian   
Vineri, 10 Mai 2013 15:26

Nu mai ţin minte cum arătau pădurile de pe aici pe vremea când eram mai mult daci şi mai puţin... ce om mai fi acuma. Mă uit, însă la cum arată acuma. Oare ce le-o fi fãcut să ajungă aşa? Pe vremea aia, pădurile erau alcătuite din copaci care înţelegeau să se lase sacrificaţi pentru a deveni baraje în calea năvălitorilor, sau adăposturi pentru cei care îngrijeau pădurile, sau plute. Sigur, acceptau ei să devină şi lemne de foc, dar atunci se revolta ceva în ei astfel că, dacă le cădeai în flăcări, te cam prăjeau.

Dar acum? Acum, după ce au trecut pe aici ba romanii, ba hunii, ba leşii, ba ruşii, ba grecii, ba turcii, iar ruşii, apoi nemţii şi iar ruşii, iar acum au venit, în sfârşit, şi americanii, acum, zic, cu ce păduri ne-am ales? Că dacă te uiţi mai atent vezi că mai sunt câţiva copaci scorburoşi, din care nu prea mai poţi scoate nimic, iar restul copacilor sunt din ăia din care nu se pot face decât ... cozi de topor. Iar ăştia nu fixează nici solul, nu ţin nici torenţii de ape, nu fac nici umbră şi nici măcar nu dau frunze care să îngraşe solul. Aştia doar cad peste tine când ţi-e lumea mai dragă. Incerci să te adãposteşti lângă unu şi te trezeşti descoperit. Dacă vrei să-ţi faci acoperiş din el, te trezeşti că-ţi plouă-n casă. Plută? Fii prudent, că te duci la fund cu pluta făcută din ei când nici nu te aştepţi! Lemne de foc? Păi îţi scot ăştia un fum de nici nu mai poţi respira. Cozi de topor, atât se poate face din ei. Si, uneori, şi beţe d-alea pentru steaguri. Beţe care, dupã defilare, sunt folosite la cotonogirea „ălorlalţi".


Cam asta s-a ales din pădurile dacilor, acuma când noi am devenit... ce-om fi devenit.


Hai la lupta cea mare!


A devenit aproape un lait-motiv al zilelor noastre afirmaţia că politicienii fură. N-am auzit despre nici unul zicându-se altceva. Nici măcar despre acela „sărac dar cinstit". Şi lu ăla, tot hoţ şi bandit îi zic unii şi nu sunt puţini. Dacă eu mă număr sau nu printre cei ce zic despre politicieni că nu i-ar interesa decât cum să-şi sporeascã averile? Bine-nţeles! Numai că pe mine nu mă miră, ba chiar asta mă şi aştept să facã. De ce? Păi nu se află România în etapa trecerii de la proprietatea socialistă la proprietatea privată? Şi cine avea în România proprietăţi din care să se poatã fura pentru a se putea constitui proprietăţi private? Căci Vest sălbatic la noi nu prea se găseşte, nici indieni cărora sã le întinzi pielea pe băţ şi să le iei pãmântul. La noi, numai statul avea proprietăţi. Numai statul, că amărăştenii n-aveau, ei doar construiau socialismul, nu-l şi mulgeau! Si cine poate fura de la stat, care are poliţie, are justiţie, are procurori (observaţi că procurorii nu fac parte din justiţie!), are jandarmi, are... dar ce nu are? Numai guvernanţii, nu? Că ei, fiind chiar statul, nu sunt opriţi nici de lege şi nici măcar de jandarmi. Aştia, adică jandarmii şi justiţia şi procurorii, îi prind doar pe ţiganii care fură şină de cale ferată, pe babele de la ţară care-şi fură una alteia ouăle de sub găină să nu leşine de foame şi pe alţii cam tot aşa. Atunci, cine să-i oprească? Poporul!?! Haida, de! Ce treabă are poporul cu ăia care fură en-gros? Pe popor îl interesează să-i mai rãmână şi lui câte ceva de ciugulit. Numai că o anumită parte a populaţiei nu prea e de acord să fure numai „ăia". Şi s-au apucat şi ei de furat. Au pus mână de la mână, s-au organizat, au atras nişte judecãtori, nişte poliţişti, nişte procurori, nişte paznici de puşcării, nişte medici, chiar şi nişte politicieni nemulţumiţi că ei nu ajungeau la caimacul ăla mai gros, şi şi-au tras clanuri. Mamă, ce furie i-a apucat pe politicieni când au văzut că au concurenţă! Să-i fi văzut cum au început să-şi dea la geoale furioşi (am zis, la geoale, nu la geoane!), să se demisioneze între ei, să se acuze, să se ameninţe, să-şi pună ţărânã în cap, să dea afară poliţişti, medici, avocaţi, şefi de puşcării! Dar toate astea s-au petrecut numai pe ecranele televizoarelor în faţa cărora stă populaţia cu sufletul la gurã. Si ce se-ntâmplă între timp, „afară", nu „pe ecrane şi-n ziare"!?! Continuă, şi încă în ritm înverşunat... constituirea proprietăţilor private! Adică... exact! Nu m-aş mira ca într-o bună zi, aceşti luptători pe frontul constituirii proprietăţilor private din proprietatea statului, din ambele tabere, să facă un miting de protest împotriva celor ce le zic hoţi. Si ce ar cânta ei atunci: Hai la lupta cea mare,/ Hoţ cu hoţ să ne unim/ Proprietatea a mai mare/ Să ne-o zămislim!

"
Parcă-i aud pe unii dintre ei, după ce le spune cineva ce am scris, că ei nu citesc: „Ia uite-l pe criptocomunistu' ăsta! E împotriva proprietăţii, a democraţiei! Huuuooo, 're-ai al dracu' de bolşevic!
Share |