RADIO VOCATIV

marți, 23 iulie 2013

Tabăra de creaţie de la Agrieş, Bistriţa

Într-o ţară în care cultura este cenuşăreasa  sistemului, iată că se mai întâmplă şi minuni, fie ele chiar şi pentru o săptămână. Există prinţi care descoperă în colbul cenuşii  bijuterii ale spiritului creativ românesc. Ei ştiu să le pună în valoare prin diverse evenimente.  Dacă sistemul  postdecembrist nu a găsit niciodată resurse pentru cultură, dimpotrivă, a distrus-o step by step, au existat oameni datorită cărora frumuseţea spirituală  a căpătat puteri magice.  Ei au găsit resurse prin care să adune anual, în tabere de creaţie, oameni de valoare, a căror operă n-ar fi fost cunoscută decât postmortem, aşa cum se obişnuieşte în ultimele decenii  în România, din păcate. Nici atunci nu ar fi fost cunoscută, dacă nu ar exista niscaiva interese politice sau de altă natură.  Autorităţile române nu au nevoie de cultură, ele nu-şi recunosc valorile decât atunci când sunt descoperite de alte culturi, autorităţile române sfidează frumosul care  nu se asortează nici cu nuanţa  banilor, nici cu lăcomia, aroganţa, ignoranţa sau dezinteresul  aleşilor.

Am avut onoarea să cunosc  oameni iubitori de cultură  cărora le pasă, într-o tabără de creaţie, departe de mirosul  nociv al  banilor, departe de noxele oraşelor  supraaglomerate, departe de miticii care se luptă pentru putere. Acest loc  numit Agrieş  este un petic de rai, un sat la 80 de km. de Bistriţa, binecuvântat de Dumnezeu, unde oamenii sunt nişte gospodari desăvârşiţi,  blânzi, înţelepţi, primitori,  oameni care se iubesc, se respectă, se  ajută.  Cătălin Rus, medic psihiatru, un tânăr de 27 de ani, mare iubitor de cultură, a reuşit prin forţe proprii şi cu ajutorul material venit din partea primăriei satului vecin Târlişua, să adune circa 30 de oameni speciali, din toate colţurile ţării, scriitori, pictori, muzicieni, oameni de teatru.

Participanţii au fost cazaţi de câţiva gospodari ai satului,  tot timpul cu zâmbetul pe buze, oameni  care ne-au pus la dispoziţie  confortul  necesar pentru ca noi să ne simţim ca acasă. Baza, unde ne întâlneam de trei ori pe zi, era casa familiei Rus. Doamna Delia, o gospodină minunată,  a avut grijă ca noi toţi să avem ce ne trebuie, răsfăţându-ne cu mâncăruri  tradiţionale, specifice acelei zone:  fasole cu afumătură şi salată de ceapă, zeamă de cartofi cu afumătură şi smântână,  paste cu brânză, paste cu carne tocată şi sos  de roşii picant, friptură de pui cu garnitură de orez şi salată de sezon (roşii, castraveţi, ceapă, ardei gras) etc.

Cei care au făcut posibilă întâlnirea atâtor oameni  talentaţi au fost:  scriitorul Adrian Suciu,  scriitorul Alexandru Uiuiu, pictorul Eugen Alupopanu,  Cătălin  Rus, organizatorul şi gazda taberei de creaţie.




Luni, 15 iulie, am fost  întâmpinate, eu şi prietena mea Raluca Neagu,   la gara din Beclean, după o călătorie cu trenul de 8 ore, de Adrian Suciu care ne-a condus  la bază.  După ce am băut o cafea, am pornit spre tabără. Am fost plăcut impresionată de  faptul că s-a oprit de câteva ori pentru a culege flori de câmp,  pe care  să  le punem  în camera unde urma să fim cazate. Un gest remarcabil, de admirat, într-o lume în care am uitat să privim frumuseţile din jur, să mirosim o floare, să ascultăm susurul unui  râu coborât din creştetul munţilor. Câmpurile pline de fârşituri, căpiţe uriaşe de fân pe care le-am asemuit cu soldaţii fâneţelor bogate, ne întâmpinau tăcute. Frumuseţea locurilor, cu gospodării mândre, făceau pe cei care treceau pentru prima dată pe acolo să-şi dea seama  de hărnicia oamenilor  de pe acele meleaguri.  Nimic nu era pus aleatoriu în bătătură iar muşcatele, vesele ca nişte majorete, erau nelipsite din  tabloul zonei.  

Am fost cazate la doamna Horoba Dochia, o femeie de toată isprava.
 Deşi  a plouat toată seara, atmosfera a fost caldă, toţi cei prezenţi au fost prietenoşi. S-a glumit, s-au spus bancuri, s-au citit poezii.
Marţi, 16 iulie, activitatea din tabără a fost intensă. Pictorii au început să lucreze în ateleierul improvizat de pe marginea  răului sau într-un pod al unei case nelocuite, scriitorii au selectat lecturi pentru evenimentul de a doua zi, ce urma să aibă loc la Vama Veche din Bistriţa, trupa micilor actori pregătea un moment special pentru seara de marţi,  Teatrul  Forum, regizat de poetul  Raul Coldea, proaspăt absolvent al Facultăţii de Regie. Petronela Ionescu i-a fost alături, venind cu idei noi. Micii actori- Rusalim Cornel, Negrilă Simona Maria, Bardaşu Adrian - au fost  însoţiţi de actriţa Adam Johanna, profesor de teatru la Şcoala de Arte din Sibiu.  Tema momentului  teatral a fost  cea a discriminării în şcoli. Subiectul a avut priză la public, acesta dezbătând anumite probleme deficitare  întâlnite în învăţământul  românesc actual. 

A urmat un scurt moment liric. O seară reuşită în care ne-am apropiat de ceilalţi participanţi, cunoscându-i mai bine, pictori, muzicieni, actori amatori.    




Miercuri, 17 iulie, au fost finalizate primele trei tablouri ale pictorilor Alexandra Narcisa Floarea şi Lucian Andrei Avăcăriţei.  Trupa de teatru repeta pentru surpriza serii, ceilalţi participanţi făceau miniexcursii prin locurile însorite ale satului, scriau, citeau, pictau.  La ora 15:oo ne-am adunat  la bază de unde am fost luaţi de un microbuz şi duşi la Vama Veche,  din Bistriţa, nu înainte de a servi câte o pizza.
Soare,  bucurie, glume, râsete, bere rece, băuturi răcoritoare, toate la terasa Vama Veche, dotată cu o scenă imensă,  împrejmuită de copaci mari care umbreau pe alocuri mica pădurice, întinsă până aproape de piscina modernă. 

Seara a debutat cu momentul surpriză pregătit de echipa de teatru, regizată de Raul Coldea.  Fiecare actor se apropia de poetul a cărui lectură urma să o citească, îi întindea un pahar cu vin, ciocneau, apoi recita. Astfel au fost citite lecturi aparţinând poeţilor : George Pricop,  Valeriu Mircea Popa, Claudia Minela, Raluca Neagu, Adrian Suciu, Silvia Teodora Peleş, Raul Coldea. 


A urmat un moment muzical dăruit de Silviu Ilarion Chiorlise , violoncel, care a interpretat suita nr. 6 Sarabanda, de Johann Sebastian Bach.  

Au mai citit Alexandru Suciu, poezie şi Alexandru Uiuiu, proză. Fiecare dintre cei şapte poeţi  prezenţi la seara de lectură au avut propriul moment liric, bine primit de cei aflaţi în  Vamă,  după care Adrian Suciu a prezentat volumul de versuri  ,,Cercul de Camfor’’, autor Valeriu Mircea Popa care a încheiat seara de lectură, citind din volumul său câteva creaţii de excepţie. Am plecat spre Agrieş bine dispuşi. Acolo pictorii ne aşteptau la foc de tabără, pe malul râului. Am petrecut până după miezul nopţii când obosiţi ne-am retras spre dormitoare.


Joi, 18 iulie, o zi specială cu multe evenimente. După ce am servit micul dejun, am făcut excursie în munţi, într-un loc unde existau izvoare de borcut, apă minerală naturală.  Tinerii au făcut foc  şi ţepuşe din crengi de copac, în care înfigeau slănină şi o perpeleau pe jar.  O mâncau cu pită şi ceapă.

Am parcurs potecile din apropierea foişorului  şi ni s-au întipărit în minte frumuseţile acelui loc. Izvoare, minicascade, copaci care parcă atârnau între cer şi pământ,  ca nişte cascadori ai universului, fluturi blânzi care ţi se aşezau pe mână,  păsări privindu-ne speriate,  parcă  certându-ne că am dat buzna în lumea lor sălbatică, au fost motivele care ne-au inspirat, determinându-ne să scriem poezie. 

 Am părăsit pentru moment acel loc, retrăgându-ne într-o poieniţă. Acolo,  Adrian Suciu a preparat  fripturi, mici şi ciuperci, de-ţi  ploua în gură privindu-le,  darămite să le guşti.  A făcut un pat din ferigi în care a aşezat preparatele fripte.  

Cât  timp grătarul îşi vedea de treaba lui, s-au format două grupuri: unul cu actorii care faceau jocuri, fiind în continuă mişcare, iar cel de-al doilea, grupul care cânta, fiind acompaniat de Alex Suciu la chitară. Armonie,  bună dispoziţie, natură ... ce-şi mai poate dori un om al betoanelor?



Seara alt foc de tabără. De data asta am participat toţi. Adrian Suciu ne-a recitat din poeziile lui Emil Brumaru pe care l-a cunoscut personal. Ne-a povestit  întâmplări  haioase de la câteva întâlniri cu tataie Brumărel, cum îi spun eu. S-au recitat poezii, s-a cântat, s-au spus glume şi întâmplări din  alte tabere la care au participat cei de faţă.  Ne-am retras în jurul orei două noaptea. 





Vineri, 19 iulie, ultima noastră zi de tabără, am petrecut-o cu pictorii. Este minunat să-i urmăreşti creând, îmbinând culorile, punând acolo pe pânză o bucăţică din sufletul lor şi din spiritul rustic, tradiţional al satului. Tineri talentaţi, au reuşit să se desprindă de matriţele generaţiilor anterioare, aducând un suflu nou în pictură. Am creat poezii privind tablourile tinerilor, pot spune că fără voia mea  am fost inspirată de  tematica şi cromatica lucrărilor.



În anul 2007, în Italia s-a creat o nouă mişcare literar- artistică numită Imagine&poezie, o operă completă născută din fuziunea  celor două forme expresive aduse din diverse zone geografice, o combinaţie de stiluri  prolifice celor două arte, momente de creativitate încrucişată. Cred că acest experiment ar putea avea recidive, pentru că pictura este poezia formelor, a simbolurilor şi a culorilor. Alexandra Narcisa Floarea, o tânără dinamică, a reuşit într-un timp record să realizeze cinci lucrări, fiecare tablou având o altă sursă de inspiraţie, păstrând totuşi tematica propusă de organizatori – satul postmodern. 

Eduard Constantin Olaru şi lucrarea lui au fost o surpriză pentru mine. Tabloul realizat cu o migală demnă de invidiat, grafică simbolistă, mituri, sintetiza legende ale plaiurilor mioritice adunate în conturul unei perechi de boi. Cuvintele sunt de prisos atunci când priveşti o asemenea lucrare fără precedent care simbolizează  spiritul dacilor liberi.


Iulian Mihai Arsenie a reuşit să  surprindă prin lucrarea sa inocenţa şi blândeţea vieţuitoarelor  satului, sursă de hrană a locuitorilor acelei zone.  Cel de-al doilea tablou al său a fost o surpriză pentru tânăra poetă Raluca Neagu.  Pe un fundal de umbre pastelate, ea trebuia să scrie poezia  realizată cu o zi în urmă, inspirată fiind de ,,bătrânii satului traşi în ţeapă’’,  fârşiturile de pe câmpuri. Lăudabilă iniţiativă.

Lucian Andrei Avăcăriţei a ales ca temă a lucrării sale uşa unei case părăsite, uşă în spatele căreia erau adunate multe poveşti despre vieţile celor care au locuit acolo. Cromatica aleasă a fost aceea a naturii în stadiul celui de-al treilea anotimp, trecere de la explozia de viaţă specifică verii, la acceptarea sfîrşitului unui ciclu existenţial, toamna, anotimpul care transformă natura într-un ritual de culori, de la brunul  pământului, la verdele smarald al firului de iarbă.

Loredana Coman a realizat un tablou cu simboluri puternice, crucea, şervetul alb cu motive naţionale, simbolul spiritului neaoş românesc, farfurii  cu motive tradiţionale specifice zonei, o lampă, simbolul luminii, toate având rădăcini albe către credinţă, către divinitate.


Îmi pare rău că nu am stat până la finalul taberei, lucrările pictorilor Eugen Alupopanu şi Cristinei Borşa nefiindu-ne prezentate, nu am putut scrie nimic despre ele. Sun tconvinsă că şi tablourile lor sunt speciale.




Am lăsat în urmă un sat frumos cu troiţe din loc în loc, semnul credinţei,  un sat rupt de lumea urâtă a oraşelor care transformă indivizii  societăţii în victime ale civilizaţiei, în care omul a uitat să trăiască, îndepărtându-se de natură, de credinţa adevărată, de tradiţie şi obiceiurile străbune. Privesc în urmă, merii  parcă îşi iau rămas bun, mişcându-şi  crengile pline de fructe, fârşiturile sunt înălţate de  gospodarii locului care, cât e ziulica de mare, cosesc  iarbă şi înalţă soldaţi de paie, vacile trec leneşe spre casele lor, bătrânele satului încă mai spală preşurile la râu, acelaşi care ne conduce până la gara Beclean. 


,,Vezi ce scrii despre mine, Claudia, că te ia mama dracului!’’. Zâmbesc amintindu-mi vorbele lui. Ce pot scrie despre un om care doarme în cort, pentru ca invitaţii săi să aibă tot confortul, în casă, ce pot spune despre un om care dăruieşte cu generozitate cărţi tinerilor, care nu mănâncă decât după ce ultimul individ se ridică de la masă, sătul. Pot spune ceva de rău despre un tip care adună flori de câmp şi umblă toată ziua în picioarele goale pentru a simţi pulsul pământului, blândeţea  ierbii, devenind pentru moment copilul de altă dată!? Suciule, mama dracului o să ne ia pe amândoi, dacă nu vom continua să promovăm aripa tânără a literaturii contemporane! Îţi mulţumim pentru tot, ţie şi familiei Rus!

ave!




Share |