Bărbaţii
Nişte băieţi mari
veşnic nemulţumiţi
Tăcerea lor un cristal evident,
Impenetrabil
Nu o poţi pătrunde
Decât dacă o spargi
în mii de bucăţi
Greu de adunat
Fiecare atingere sângerează
Îţi crestează încercările de a strânge lumina
Ea taie privirea până ajunge în infernul din tine
Apoi se răspândeşte
Ca o hiroşimă în mijlocul mării
Băieţii războinici
În joaca lor lovesc şi nu simt viteza durerii
Sau vâslele inimii pătrunzând adânc în carnea apelor
Lovesc nu văd nici podul sărutului
Nici puntea iubirii
Pentru că ei, băieţii mari
Au un singur scut peticit de orgolii
Şi cioburi din oglinzi narcisiste.