RADIO VOCATIV

joi, 27 februarie 2014

BATE NASU'! fragment roman

Mario şi Roberta, doi adolescenţi de 17 ani, au crescut şi copilărit împreună. Ei pleacă din satul natal, Monteorul, aflat într-o zonă superbă de munte, unde lumea a rămas pură, departe de mizeria şi complicaţia oraşului – în capitală, pentru a-şi continua studiile la un liceu renumit. Sunt găzduiţi de mătuşa Robertei şi naşa tânărului, Maria, o femeie deosebită, puternică, care conduce cu succes o casă de modă, pe care speră că o va prelua cândva, nepoata sa. Îi iubeşte ca pe proprii copii, fiindu-le confidentă, prietenă şi răsfăţându-i fără limite, spre disperarea părinţilor.Tinerii încep să se maturizeze descoperind un altfel de sentiment decât cel fratern. Descoperă iubirea şi tainele ei, îşi descoperă propriul eros. Bate nasu', este salutul eschimos pe care cei doi protagonişti îl preia, uzitându-l ca pe un armistiţiu, în multele lor împăcări.

După câteva pahare de Cinzano, erau foarte veseli.
- Ce-ai zice dacă ne-am retrage la mine? îi propuse Mario obraznic.
- OK.
Roberta fierbea. Nu mai avea chef de nimic.
Ajuns acasă, o invită pe terasă. Profită de ocazie că Maria era plecată în afara Bucureştiului , la o paradă de modă, şi îşi făcu de cap.
- Dansăm? îl provocă ea mângâindu-i pieptul.
,, Gogule nu mă face de rahat! de abia m-a atins şi ai percutat, în puii mei...Recunosc că miroase bine, că are nişte FESE tari, că sfârcurile mă înţeapă de-mi vine să mă urc pe pereţi, dar totuşi, las-o moale!''
- Ai înţeles?o auzi întrebându-l.
- Scuză-mă, n-am fost atent. Vrei să repeţi?
- Sunt cam ameţită. Aş vrea să mă întind puţin, dacă nu te superi.
,, Gogule, asta nu-i maica Precista, sper că nu-i dai un antinevralgic, pentru ameţeli. Treci la treabă, ai calea lactee liberă. ''
Îi oferi politicos un loc pe canapea. Eliza se întinse şi închise ochii.
- Mario, te rog, poţi să-mi aduci câteva cuburi de gheaţă? Am băut peste măsură şi mă doare capul.
- Da, imediat!
,, păi cum dracu, suntem la azil, iar eu sunt babuinul doctor cu tentacule-n urechi. Soldat, cred că ţi-ai făcut iluzii deşarte, gingaşule...ori se joacă cu tine, ori pune-i cruce. Culcat!''
Când reveni în living găsi lumina stinsă, iar melodia lui Keny G. ,, Forever in love'', se auzea în surdină, stârnind parcă toate simţurile
,,Roberta... e una din melodiile tale preferate. De ce nu eşti aici, în locul ei, iubito! Iartă-mă! ''
Încerca să se obişnuiască cu întunericul, pentru a pune bolul cu gheaţă pe măsuţă. Luiza îi luă vasul din mâna, apoi se lipi de el. Îi simţi sfârcurile întărite împungându-i pieptul. A rămas în bustul gol. Impactul cu gheaţa, urmat de atingerea caldă a gurii ei, care se plimba peste tot, tatonând, mângâind fiecare părticică a corpului său, sânii calzi şi tari, parfumul dulceag, îl făcuRĂ să-şi dorească totul. În scurt timp erau pe covor, goi, oferindu-şi plăceri şi senzaţii, până la extaz.
,,Fata asta ştie ce face şi face al dracului de bine. Mai rezistă soldat!. Încă puţin...''
- Te vreau în mine! o auzi şoptind excitată la maxim.
,, La fix, nu mai puteam. La atac soldat, sus pe redută! Acum ori niciodată...''
- Marioooo! Deschide uşa!o auzi pe Roberta strigând furioasă.
,,Căcat. Nu acum scorpie. Bine că am pus lanţul şi am lăsat cheia în uşă''
- Mario, ştiu că eşti în casă, deschide că te ia dracu!
- Hai păpuşă, acum, încă puţin, o îndemnă lovindu-i pulpele puternice. Hai, nu te gândi la altceva.Bagă mare!...
- Mariooooo! deschide! o auzi din nou strigând şi bătând în uşă.
- Eşti gata? Hai că nu mai pot.
- Acum!...
- Victorieeeeeee!
,, Bravo soldat, nu te-ai făcut de râs nici de data asta...''.
- Mulţumesc Eliza. Ai fost grozavă...
- Mario, dacă nu deschizi imediat, sparg geamul!
- Eşti în stare, nebuno! Pe geam! Bună idee!
- Ce pe geam? întrebă nedumerită tânăra, îmbrăcându-se în mare viteză.
- unu, doi, trei, patru...Mariooooo!
- Repede, sări geamul! Dacă te găseşte aici te scalpează, e specialistă.
- Nu înţeleg, ce treabă are ea?
- Ohoooo !şi încă ce treabă! Îţi explic mâine, că-i ziua mai lungă. Dispari, acum!
- opt, nouă...
Eliza dispăru în noapte, iar Mario ajunse imediat la uşă.
- Zeceeeee! cine nu-i gata, îl iau cu lopata, glumi el, dând uşa de perete, pentru a-i face loc să intre.
- Ce-a luat foc? întrebă amuzat.
- Sictir!
- Cum vrei tu şi-apoi mâncăm.
- Din nou sictir...
- Ei, dacă insişti, înseamnă că aşa e.
Spre uimirea lui, Roberta s-a retras în dormitor fără să cerceteze.
,, Ai scăpat Gogule. Cred. Du-te mai repede la culcare, până nu se-ntoarce scorpia!''.
Îşi aruncă tricoul neglijent pe umăr şi se retrase în dormitorul său, fluierând mulţumit.
,, Bună amica, bună rău!...Mai repetăm şi altă dată.''
Făcu un duş, apoi se întinse în pat, fără să aprindă lumina. Înlătură prosopul din jurul taliei, aruncându-l jos.
,, Ups! e aici. Îi recunosc parfumul dintr-o mie. Soldat, eşti obraznic. Ea e Roberta, stai potolit! nu te-nfoia ca prostu', că rămâi cu puşca înfundată...mama-mia! visez! e pe mine... goală.''
,, Oh, Doamne! Ce mă fac acum? Nu mă aşteptam să-l găsesc gol. Tâmpito, adună-te! Ai venit aici cu un scop. Fă-o! Arată-i cine eşti, arată-i că nu-şi poate face de cap...Termină ce ai început! Fă abstracţie de ceea ce simţi''.
Mario se răsuci brusc, strivind-o sub el. Roberta bătea în retragere. Îşi strânse picioarele şi-şi acoperi sânii cu palmele. El îi luă mâinile, i le sărută, apoi le împreună cu ale sale, ridicându-le deasupra capului. Cu fiecare încercare a Robertei de a se elibera, el îşi făcea loc între coapsele tinere, până când falusul atinse moliciunea catifelată.
- Mă simţi? întrebă glisând uşor, asfel încât ea să-i simtă erecţia.
Un zâmbet timid îi apăru în colţul gurii. Era jenată de situaţia în care se afla, dar şi mai jenată de ceea ce gândea şi simţea. Feminitatea ei zvâcnea, ca pulsul inimii unui sportiv după un maraton, transmiţând o căldură plăcută în tot corpul. El continua să culiseze moliciunea, care ceda cu fiecare mişcare, lăsându-se acaparată de noile senzaţii ce dădeau buzna în tot corpul, oprindu-se în sâni, în sfărcurile întărite de durerea plăcută a valurilor, ce urcau şi coborau nestăpânit.
,, Robertaaa! Wake up, now!''
Se răsuci deasupra lui. Îl simţea tremurând. Mâinile îi mângâiau frenetic părul, gâtul, sânii, abdomenul. Gâfâiau de dorinţă.
- Roberta, te iubesc! Eşti sigură că asta vrei? întrebă înnebunit de plăcere.
- Încă nu, bestie! şi zicând asta, coborâ de pe el, nu înainte de a-i şterge faţa cu o bucată de cârpă, pe care o abandonă acolo. Aştia nu sunt ai mei, nemernicule! şi hârşt! vărsă bolul cu gheaţă direct pe organul erect.
- Futu-ţi fata mă-tii! strigă îndepărtând cuburile de gheaţă, râzând.
Aprinse lumina. Zâmbea amuzat când identifică motivul scandalului.
,, A dracului femeie, special şi-a lăsat tăngoşii cu fluturaşi, s-o agite mai rău pe scorpie''. Râdea în hohote, spre disperarea Robertei care asista la scenă, sufocată de gelozie.
Era atât de furioasă, încât nu realiză că stă goală în faţa lui, pentru prima dată.
Se ridică să se şteargă. Ochii Robertei se fixară pe soldatul încăpăţânat, ce refuza să-şi ia poziţia de repaus. Clipea des, jenată de situaţie.
- Acoperă-te, nesimţitule!
- Nu zău! exclamă, privind-o batjocoritor. Când te-oi acoperi şi tu.
Ruşinată, îşi trase părul bogat astupându-şi sânii. Doar mugurii îmbăţoşaţi refuzau să se ascundă în spatele cortinei negre. Îşi încrucişă braţele, acoperindu-şi triunghiul pufos.
- Gata, m-am acoperit şi eu, spuse Mario, râzând, imitându-i gestul pueril, pentru câteva clipe, apoi râmase iar descoperit. Deocamdată, sunt în camera mea şi stau cum vrea muşchiul meu. Dacă nu-ţi convine, vira! Eu mi-am luat porţia de s*x şi nu-mi pasă. Noapte bună!
- Şi mi-o spui aşa, pur şi simplu?
- Da.
- Să ştii că...să ştii că...începu să se bîlbăie, intimidată de siguranţa lui.
- Eşti frumoasă Roberta. Termină cu Dan! Vreau să fii a mea.
- Du-te dracu!
- Eeeei! Mă gândeam eu că mă iubeşti, dar nici chiar aşa. Nu trebuie să-mi spui de fiecare dată. Ţi-aduc un topor, un cuţit, un revolver?
- Să ştii că peste două săptămâni, de ziua lui Dan, am să-i fac cel mai frumos cadou, care trebuia să fie al tău?
- Da, pachetul de gumă de pe noptieră. Mulţumesc, n-aveam nevoie. Poţi să i-l dai.
- Nu. Pe mine, cretinule. Pentru că ţi-ai bătut joc în seara asta. Va fi primul meu bărbat. Jur!
Ieşi trântind uşa cu putere. Mario amuţi, şocat fiind de spusele ei. Şi-o imagină lângă Dan, răspunzând la atingerile lui. Era ca un vulcan înainte de-a erupe. Şi a erupt. A spart tot ce i-a picat în mână : lustră, veioză, oglindă, cană, uscător, a sfâşiat cearşaful, apoi perna, împrăştiind fulgi peste tot.

***
(...) după 8 asni
Roberta se trezi zâmbind exact în momentul când el o fixa. Toate privirile erau îndreptate spre ea.
- Ce-aţi găsit amuzant în spusele mele, domnişoară? întrebă sarcastic Mario, furios fiind pe indiferenţa şi neatenţia ei evidentă. Dacă vă plictisim, sunteţi liberă să plecaţi.
- Mă scuzaţi! Sunt cu capul în nori, urmează să mă căsătoresc curând şi nu pot fi atentă. Aveţi dreptate, voi pleca. Mă va ţine la curent, cu ceea ce se întâmplă aici, Maria. S-aveţi o zi plină de realizări!
Îşi luă geanta şi dispăru aşa cum venise, cu privirile ciorchine lipite de silueta aproape perfectă. Purta o rochie roşie, de culoarea cireşelor de mai, cambrată pe corp, evidenţiind formele bine conturate ale şoldurilor, feselor şi sânilor. Era o femeie senzuală, vizibil inabordabilă. Toţi ştiau asta, aşa că rămâneau doar cu privitul.
Mario propuse o pauză de 10 minute, partenerii săi au acceptat. A ieşit în grabă după Roberta. Ajunsese la timp, tocmai când uşa liftului se închidea. Întinse mâna şi uşile s-au deschis pentru câteva secunde, apoi se strecură în cabină. Roberta simţea că se sufocă de emoţie, luată din nou prin surprindere. Mario apăsă butonul de oprire iar liftul rămase între etaje. Zâmbea sigur pe el. Tânăra se retrase într-un colţ, el o urmă calm.
-Unde-ai să mai pleci de aici? Nu-mi spui bun venit?
-Bine ai venit, Mario! spuse ea încercând să păstreze un ton rece, protocolar. Acum porneşte liftul, nu am timp de prostii!
Mario se lipi de ea, îi simţi tremurul, îşi simţi vibraţia, dorinţa, pasiunea... O sărută pe găt, uşor, apoi îi muşcă bărbia, buzele, în timp ce mâinile lui se plimbau nesăţioase peste tot, îi cuprinse în cele din urmă sânii iubindu-i, răsfăţându-i prin mângâieri. Roberta era ameţită, tulburată, fără puterea de a opri vârtejul în care intrase, ca într-un carusel care te învârte şi te învârte, făcându-te să vezi lumea de acolo, de sus, o lume mică, pe lângă măreţia simţurilor acelui moment, pe lângă senzaţia de zbor. Plutea, trăia momentul. Îl simţea peste tot, o invada cu fiecare mişcare, o poseda, îi iubea fiecare milimetru în care intrase, slowly, apoi ritmul se accelera cu fiecare tremur care-i cuprindea, amândoi erau o singură simfonie parcă ruptă din morbidul simfoniei aVa, nebuni, nu-şi ajungeau unul altuia, se iubeau ca şi când de asta ar fi depins viaţa lor, amândoi erau dirijorul, orchestra şi publicul, până la furtuna de aplauze, peste care cortina se lasă spăşită, părând să şteargă, fără succes, urmele unei explozii solare. 
El continua să o privească, de data aceasta blând, cald, protector. Acum nu mai avea privirea unui tigru urmărindu-şi prada. Încerca să-i aşeze părul bogat, ca pe vremuri,  când şuviţe rebele se încăpăţânau să stea strânse în coadă sau împletitură. Nu se puteau dezlipi unul de celălalt.
-Fugim? întrebă el provocând-o.
Roberta era ameţită, incapabilă de a lua vreo decizie, de a se opune. Nimeni nu avusese un impact atât de puternic asupra ei, cum se întâmpla acum cu Mario. Nu fu capabilă decât să dea afirmativ din cap.
va urma

joi, 13 februarie 2014

un poet plecat dintre noi - ION CHICHERE

,,Şi totuşi Dumnezeu încape î nom
doar mâinile îi rămân afară
ca doi tâlhari în stânga şi-n dreapta fiului
care învaţă să moară’’. (Ion Chichere)



ION CHICHERE – a absolvit Liceul Teoretic din Gătaia apoi a urmat un curs postliceal de poştă şi telecomunicaţii. A fost angajat în sistem până la pensionarea pe caz de boală.
În 1986 debutează într-un volum colectiv ,,Argonauţii’’. Ion Chichere aparţine generaţiei ’80, o generaţie protestatară. A condus Cenaclul literar ,,Semenicul’’, găzduit de casa de cultură din Reşiţa, din anul 1990, până în 2004. S-a dovedit a fi un foarte bun îndrumător, un om înzestrat cu răbdare şi abilitate. ,,poezia pe care o scria el era una incomodă’’, spune poetul Viorel.  Mărineasa. Este autorul a 18 volume de versuri. Poeme vesele şi triste scrise prin cârciumi comuniste (Editura Semenicul, Reşiţa).
 Ultimul volum- ,,Transatlanticul şi păpădia’’, editura Marineasa, Timişoara- a fost publicat postum.
..şi-a delegat iubirea de viaţă în poezie apoi şi-a delegate iubirea pentru  poezie în cărţile lui’’ afirmă  Marcel Tolcea într-un interviu.
Gheorghe Jurma declară despre opera lui Ion Chichere:

,,O temă obsedantă a creaţiei lui este moartea, o temă o temă obsedantă în opera lui este viaţa şi în final, o temă obsedantă este unificarea lor- ,,viaţa şi moartea una sunt’’- spune poetulîntr-o poezie. Eu cred că a creat o operă care-i asigură, dincolo de moarte – NEMURIREA.’’


,,Când am fost copil
Mi-a căzut un dinte
În fântână
Şi de frică
Am început să scriu.’’(Amintire)

TRAVERSAT DE-O PASĂRE


Orice femeie în negru e mama mea
iar eu sunt mortul ei drag
orice tânăr este crucea mea
iar eu sunt pământul ei drag

Am murit foarte greu
despărţindu-mă de sinea mea
partea ascunsă hohotea de lumină
cea văzută se întuneca

o pasăre m-a traversat
ca o cruce plutea
eu semănam cu zborul ei
ea semăna cu moartea mea.

LUI GHEORGHE JURMA

Doar ce este ascuns are putere
Şi timpul îi adaugă adevărul vieţii

Un înger scrie pe cer

Pe pământ
Un înţelept cântăreşte
boabe de grâu
dintr-o mână în alta

Un şarpe intră în stânga lanului
din dreapta iese o pasăre

Eu nu mai scriu cuvântul,
îi schimb soarta…



REŞIŢA

fumul furnalului – o hieroglifă nedezlegată
şi laptele metalului curgând
peste picioarele goale

aici înnebunesc prematur
predicând frumuseţea
într-un oraş cu biserica încercuită
de laminoare

un oraş cu umeri de fier vechi
şi epoleţi din foste pancarte
un oraş în gumari
cu şapca trasă pe ochi
de podul nituit îşi leagă măgarii
şi acordeonul orbului se tânguie
sub funicular

artificial străluceşte soarele
în petele de ulei de pe râu...

nouă zile am răguşit în piaţă
urlând şi strigând
proclamând o libertate
inutilă
o fântână cinetică în ploaie
o curcă plouată
îşi roteşte mecanic
penele de metal.

TUNELUL
Lui Marcel Tolcea

acum, acum,  acum,
când am fost mort
am înţeles greutatea apei
întorcând pleoapele monezilor

Mergeam cu bicicleta pe fundul mării
Fălcile mi s-au lăţit

Sunetele din urechi
Lăsau bule de aer în urma mea

Deodată roţile s-au
În(optat)

şi m-am trezit

Albina din borcanul gol
Cerea ajutor

Am interrupt moartea
Trebuia să cobor

OGLINDA ACOPERITĂ

Stupii dimineaţa
sunt la fel  de veseli
deşi eu plâng
mâine tata va fi încălţat
cu pantofii cei noi
şi va fi în sfârşit bărbierit
eu sunt şi nu sunt în acelaşi timp
îndurerat, absent, ipocrit.



Share |