Mario şi Roberta, doi adolescenţi de 17 ani, au crescut şi copilărit împreună. Ei
pleacă din satul natal, Monteorul, aflat într-o zonă superbă de munte, unde
lumea a rămas pură, departe de mizeria şi complicaţia oraşului – în capitală,
pentru a-şi continua studiile la un liceu renumit. Sunt găzduiţi de mătuşa
Robertei şi naşa tânărului, Maria, o femeie deosebită, puternică, care conduce
cu succes o casă de modă, pe care speră că o va prelua cândva, nepoata sa. Îi
iubeşte ca pe proprii copii, fiindu-le confidentă, prietenă şi răsfăţându-i
fără limite, spre disperarea părinţilor.Tinerii încep să se maturizeze
descoperind un altfel de sentiment decât cel fratern. Descoperă iubirea şi
tainele ei, îşi descoperă propriul eros. Bate nasu', este salutul eschimos pe
care cei doi protagonişti îl preia, uzitându-l ca pe un armistiţiu, în multele
lor împăcări.
După câteva pahare
de Cinzano, erau foarte veseli.
- Ce-ai zice dacă
ne-am retrage la mine? îi propuse Mario obraznic.
- OK.
Roberta fierbea. Nu
mai avea chef de nimic.
Ajuns acasă, o
invită pe terasă. Profită de ocazie că Maria era plecată în afara Bucureştiului
, la o paradă de modă, şi îşi făcu de cap.
- Dansăm? îl
provocă ea mângâindu-i pieptul.
,, Gogule nu mă
face de rahat! de abia m-a atins şi ai percutat, în puii mei...Recunosc că
miroase bine, că are nişte FESE tari, că sfârcurile mă înţeapă de-mi vine să mă
urc pe pereţi, dar totuşi, las-o moale!''
- Ai înţeles?o auzi
întrebându-l.
- Scuză-mă, n-am
fost atent. Vrei să repeţi?
- Sunt cam ameţită.
Aş vrea să mă întind puţin, dacă nu te superi.
,, Gogule, asta
nu-i maica Precista, sper că nu-i dai un antinevralgic, pentru ameţeli. Treci
la treabă, ai calea lactee liberă. ''
Îi oferi politicos
un loc pe canapea. Eliza se întinse şi închise ochii.
- Mario, te rog,
poţi să-mi aduci câteva cuburi de gheaţă? Am băut peste măsură şi mă doare capul.
- Da, imediat!
,, păi cum dracu,
suntem la azil, iar eu sunt babuinul doctor cu tentacule-n urechi. Soldat, cred
că ţi-ai făcut iluzii deşarte, gingaşule...ori se joacă cu tine, ori pune-i
cruce. Culcat!''
Când reveni în
living găsi lumina stinsă, iar melodia lui Keny G. ,, Forever in love'', se
auzea în surdină, stârnind parcă toate simţurile
,,Roberta... e una
din melodiile tale preferate. De ce nu eşti aici, în locul ei, iubito!
Iartă-mă! ''
Încerca să se
obişnuiască cu întunericul, pentru a pune bolul cu gheaţă pe măsuţă. Luiza îi
luă vasul din mâna, apoi se lipi de el. Îi simţi sfârcurile întărite
împungându-i pieptul. A rămas în bustul gol. Impactul cu gheaţa, urmat de
atingerea caldă a gurii ei, care se plimba peste tot, tatonând, mângâind fiecare
părticică a corpului său, sânii calzi şi tari, parfumul dulceag, îl făcuRĂ
să-şi dorească totul. În scurt timp erau pe covor, goi, oferindu-şi plăceri şi
senzaţii, până la extaz.
,,Fata asta ştie ce
face şi face al dracului de bine. Mai rezistă soldat!. Încă puţin...''
- Te vreau în mine!
o auzi şoptind excitată la maxim.
,, La fix, nu mai
puteam. La atac soldat, sus pe redută! Acum ori niciodată...''
- Marioooo!
Deschide uşa!o auzi pe Roberta strigând furioasă.
,,Căcat. Nu acum
scorpie. Bine că am pus lanţul şi am lăsat cheia în uşă''
- Mario, ştiu că
eşti în casă, deschide că te ia dracu!
- Hai păpuşă, acum,
încă puţin, o îndemnă lovindu-i pulpele puternice. Hai, nu te gândi la
altceva.Bagă mare!...
- Mariooooo!
deschide! o auzi din nou strigând şi bătând în uşă.
- Eşti gata? Hai că
nu mai pot.
- Acum!...
- Victorieeeeeee!
,, Bravo soldat, nu
te-ai făcut de râs nici de data asta...''.
- Mulţumesc Eliza.
Ai fost grozavă...
- Mario, dacă nu
deschizi imediat, sparg geamul!
- Eşti în stare,
nebuno! Pe geam! Bună idee!
- Ce pe geam?
întrebă nedumerită tânăra, îmbrăcându-se în mare viteză.
- unu, doi, trei,
patru...Mariooooo!
- Repede, sări
geamul! Dacă te găseşte aici te scalpează, e specialistă.
- Nu înţeleg, ce
treabă are ea?
- Ohoooo !şi încă
ce treabă! Îţi explic mâine, că-i ziua mai lungă. Dispari, acum!
- opt, nouă...
Eliza dispăru în
noapte, iar Mario ajunse imediat la uşă.
- Zeceeeee! cine
nu-i gata, îl iau cu lopata, glumi el, dând uşa de perete, pentru a-i face loc
să intre.
- Ce-a luat foc?
întrebă amuzat.
- Sictir!
- Cum vrei tu
şi-apoi mâncăm.
- Din nou sictir...
- Ei, dacă insişti,
înseamnă că aşa e.
Spre uimirea lui,
Roberta s-a retras în dormitor fără să cerceteze.
,, Ai scăpat
Gogule. Cred. Du-te mai repede la culcare, până nu se-ntoarce scorpia!''.
Îşi aruncă tricoul
neglijent pe umăr şi se retrase în dormitorul său, fluierând mulţumit.
,, Bună amica, bună
rău!...Mai repetăm şi altă dată.''
Făcu un duş, apoi
se întinse în pat, fără să aprindă lumina. Înlătură prosopul din jurul taliei,
aruncându-l jos.
,, Ups! e aici. Îi
recunosc parfumul dintr-o mie. Soldat, eşti obraznic. Ea e Roberta, stai
potolit! nu te-nfoia ca prostu', că rămâi cu puşca înfundată...mama-mia! visez!
e pe mine... goală.''
,, Oh, Doamne! Ce
mă fac acum? Nu mă aşteptam să-l găsesc gol. Tâmpito, adună-te! Ai venit aici
cu un scop. Fă-o! Arată-i cine eşti, arată-i că nu-şi poate face de
cap...Termină ce ai început! Fă abstracţie de ceea ce simţi''.
Mario se răsuci
brusc, strivind-o sub el. Roberta bătea în retragere. Îşi strânse picioarele
şi-şi acoperi sânii cu palmele. El îi luă mâinile, i le sărută, apoi le
împreună cu ale sale, ridicându-le deasupra capului. Cu fiecare încercare a
Robertei de a se elibera, el îşi făcea loc între coapsele tinere, până când
falusul atinse moliciunea catifelată.
- Mă simţi? întrebă
glisând uşor, asfel încât ea să-i simtă erecţia.
Un zâmbet timid îi
apăru în colţul gurii. Era jenată de situaţia în care se afla, dar şi mai
jenată de ceea ce gândea şi simţea. Feminitatea ei zvâcnea, ca pulsul inimii
unui sportiv după un maraton, transmiţând o căldură plăcută în tot corpul. El
continua să culiseze moliciunea, care ceda cu fiecare mişcare, lăsându-se
acaparată de noile senzaţii ce dădeau buzna în tot corpul, oprindu-se în sâni,
în sfărcurile întărite de durerea plăcută a valurilor, ce urcau şi coborau
nestăpânit.
,, Robertaaa! Wake
up, now!''
Se răsuci deasupra
lui. Îl simţea tremurând. Mâinile îi mângâiau frenetic părul, gâtul, sânii,
abdomenul. Gâfâiau de dorinţă.
- Roberta, te
iubesc! Eşti sigură că asta vrei? întrebă înnebunit de plăcere.
- Încă nu, bestie!
şi zicând asta, coborâ de pe el, nu înainte de a-i şterge faţa cu o bucată de
cârpă, pe care o abandonă acolo. Aştia nu sunt ai mei, nemernicule! şi hârşt!
vărsă bolul cu gheaţă direct pe organul erect.
- Futu-ţi fata
mă-tii! strigă îndepărtând cuburile de gheaţă, râzând.
Aprinse lumina.
Zâmbea amuzat când identifică motivul scandalului.
,, A dracului
femeie, special şi-a lăsat tăngoşii cu fluturaşi, s-o agite mai rău pe
scorpie''. Râdea în hohote, spre disperarea Robertei care asista la scenă,
sufocată de gelozie.
Era atât de
furioasă, încât nu realiză că stă goală în faţa lui, pentru prima dată.
Se ridică să se
şteargă. Ochii Robertei se fixară pe soldatul încăpăţânat, ce refuza să-şi ia
poziţia de repaus. Clipea des, jenată de situaţie.
- Acoperă-te,
nesimţitule!
- Nu zău! exclamă,
privind-o batjocoritor. Când te-oi acoperi şi tu.
Ruşinată, îşi trase
părul bogat astupându-şi sânii. Doar mugurii îmbăţoşaţi refuzau să se ascundă
în spatele cortinei negre. Îşi încrucişă braţele, acoperindu-şi triunghiul
pufos.
- Gata, m-am
acoperit şi eu, spuse Mario, râzând, imitându-i gestul pueril, pentru câteva
clipe, apoi râmase iar descoperit. Deocamdată, sunt în camera mea şi stau cum
vrea muşchiul meu. Dacă nu-ţi convine, vira! Eu mi-am luat porţia de s*x şi
nu-mi pasă. Noapte bună!
- Şi mi-o spui aşa,
pur şi simplu?
- Da.
- Să ştii că...să
ştii că...începu să se bîlbăie, intimidată de siguranţa lui.
- Eşti frumoasă
Roberta. Termină cu Dan! Vreau să fii a mea.
- Du-te dracu!
- Eeeei! Mă gândeam
eu că mă iubeşti, dar nici chiar aşa. Nu trebuie să-mi spui de fiecare dată.
Ţi-aduc un topor, un cuţit, un revolver?
- Să ştii că peste
două săptămâni, de ziua lui Dan, am să-i fac cel mai frumos cadou, care trebuia
să fie al tău?
- Da, pachetul de
gumă de pe noptieră. Mulţumesc, n-aveam nevoie. Poţi să i-l dai.
- Nu. Pe mine,
cretinule. Pentru că ţi-ai bătut joc în seara asta. Va fi primul meu bărbat.
Jur!
Ieşi trântind uşa
cu putere. Mario amuţi, şocat fiind de spusele ei. Şi-o imagină lângă Dan,
răspunzând la atingerile lui. Era ca un vulcan înainte de-a erupe. Şi a erupt.
A spart tot ce i-a picat în mână : lustră, veioză, oglindă, cană, uscător, a
sfâşiat cearşaful, apoi perna, împrăştiind fulgi peste tot.
***
(...) după 8 asni
Roberta se trezi
zâmbind exact în momentul când el o fixa. Toate privirile erau îndreptate spre
ea.
- Ce-aţi găsit
amuzant în spusele mele, domnişoară? întrebă sarcastic Mario, furios fiind pe
indiferenţa şi neatenţia ei evidentă. Dacă vă plictisim, sunteţi liberă să
plecaţi.
- Mă scuzaţi! Sunt
cu capul în nori, urmează să mă căsătoresc curând şi nu pot fi atentă. Aveţi
dreptate, voi pleca. Mă va ţine la curent, cu ceea ce se întâmplă aici, Maria.
S-aveţi o zi plină de realizări!
Îşi luă geanta şi
dispăru aşa cum venise, cu privirile ciorchine lipite de silueta aproape
perfectă. Purta o rochie roşie, de culoarea cireşelor de mai, cambrată pe corp,
evidenţiind formele bine conturate ale şoldurilor, feselor şi sânilor. Era o
femeie senzuală, vizibil inabordabilă. Toţi ştiau asta, aşa că rămâneau doar cu
privitul.
Mario propuse o
pauză de 10 minute, partenerii săi au acceptat. A ieşit în grabă după Roberta.
Ajunsese la timp, tocmai când uşa liftului se închidea. Întinse mâna şi uşile
s-au deschis pentru câteva secunde, apoi se strecură în cabină. Roberta simţea
că se sufocă de emoţie, luată din nou prin surprindere. Mario apăsă butonul de
oprire iar liftul rămase între etaje. Zâmbea sigur pe el. Tânăra se retrase
într-un colţ, el o urmă calm.
-Unde-ai să mai pleci
de aici? Nu-mi spui bun venit?
-Bine ai venit,
Mario! spuse ea încercând să păstreze un ton rece, protocolar. Acum porneşte
liftul, nu am timp de prostii!
Mario se lipi de
ea, îi simţi tremurul, îşi simţi vibraţia, dorinţa, pasiunea... O sărută pe găt,
uşor, apoi îi muşcă bărbia, buzele, în timp ce mâinile lui se plimbau
nesăţioase peste tot, îi cuprinse în cele din urmă sânii iubindu-i,
răsfăţându-i prin mângâieri. Roberta era ameţită, tulburată, fără puterea de a
opri vârtejul în care intrase, ca într-un carusel care te învârte şi te
învârte, făcându-te să vezi lumea de acolo, de sus, o lume mică, pe lângă
măreţia simţurilor acelui moment, pe lângă senzaţia de zbor. Plutea, trăia
momentul. Îl simţea peste tot, o invada cu fiecare mişcare, o poseda, îi iubea
fiecare milimetru în care intrase, slowly, apoi ritmul se accelera cu fiecare
tremur care-i cuprindea, amândoi erau o singură simfonie parcă ruptă din
morbidul simfoniei aVa, nebuni, nu-şi ajungeau unul altuia, se iubeau ca şi
când de asta ar fi depins viaţa lor, amândoi erau dirijorul, orchestra şi
publicul, până la furtuna de aplauze, peste care cortina se lasă spăşită,
părând să şteargă, fără succes, urmele unei explozii solare.
El continua să o
privească, de data aceasta blând, cald, protector. Acum nu mai avea privirea
unui tigru urmărindu-şi prada. Încerca să-i aşeze părul bogat, ca pe
vremuri, când şuviţe rebele se
încăpăţânau să stea strânse în coadă sau împletitură. Nu se puteau dezlipi unul
de celălalt.
-Fugim? întrebă el
provocând-o.
Roberta era
ameţită, incapabilă de a lua vreo decizie, de a se opune. Nimeni nu avusese un
impact atât de puternic asupra ei, cum se întâmpla acum cu Mario. Nu fu
capabilă decât să dea afirmativ din cap.
va urma